Gabriel Cotabiţă e miracol medical! S-a trezit din comă, este conştient şi respiră singur!
Minunile există! După aproape 5 săptămâni de comă, Gabriel Cotabiţă îi surprinde chiar şi pe medicii care-l tratează. E conştient şi poate mânca. Vestea a dat-o una dintre fiicele artistului şi a fost confirmată de spitalul Floreasca, unde e îngrijit
Minunile există! După aproape 5 săptămâni de comă, Gabriel Cotabiţă îi surprinde chiar şi pe medicii care-l tratează. E conştient şi poate mânca. Vestea a dat-o una dintre fiicele artistului şi a fost confirmată de spitalul Floreasca, unde e îngrijit
Rugăciunile şi gândurile bune l-au readus pe Cotabiţă la viaţă, spun prietenii. Urmează însă recuperarea care, potrivit specialiştilor, va fi lungă şi anevoioasă.
După ce a fost în cumpănă de viaţă şi de moarte mai bine de o lună, artistul a înclinat balanţa. Fiicele lui au dat vestea bună. Gabriel Cotabiţă este conştient, cooperează şi mănâncă, spun medicii de la spitalul Floreasca. Respiră fără ajutor iar funcţiile organismului sunt normale.
Când a fost preluat din sala de sport unde se prăbuşise, Cotabiţă părea că nu mai are nicio şansă. Paramedicii i-au dat scor glasgow 3. Semn că nu avea activitate cerebrală. După două săptămâni de tratamente, unele experimentale pentru ţara noastră, medicii au reevaluat starea artistului la scor 9, echivalentul comei medii. La 5 săptămâni după incident, raportul medical indică aşa-zisul scor Glasgow care măsoară activitatea cerebrală la 13. Valoarea normală fiind 15.
Greul nu a trecut. Urmează o recuperare lungă pentru că şocul suferit de artistul de 59 de ani lasă urme adânci în orice organism. În comunicatul lor, medicii care-l tratează vorbesc de momente de confuzie, dezorientare şi agitaţie.
Cotabiţă este însă un luptător ambiţios. Înconjurat de dragoste. De când zace pe patul de spital, cele trei fiice, mama artistului şi iubita lui l-au vegheat în fiecare clipă.
Drama lui Gabriel Cotabiţă a marcat o ţară, dar ar putea mişca şi sistemul. Ministerul sănătaţii a anunţat că în viitor va fi obligatoriu ca sălile de sport să aibă un punct de ajutor de urgenţă, cu medic şi defibrilator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰