Observator » Ştiri sociale » Generația pierdută / Emilia Mădălina vrea să își cunoască familia din România

Generația pierdută / Emilia Mădălina vrea să își cunoască familia din România

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.11.2014, 19:13 | Modificat la 10.11.2014, 19:30

Copiii din "Generaţia pierdută" se întorc acasă! Emilia Mădălina a păşit deja pe pământ românesc. La 16 ani de când a fost adoptată de o familie din America

Copiii din "Generaţia pierdută" se întorc acasă! Emilia Mădălina a păşit deja pe pământ românesc. La 16 ani de când a fost adoptată de o familie din America

Avea 4, când a fost filmată în leagănul care i-a mutilat copilăria - orfelinatul de la Sighet. Dar s-a întors să-şi cunoască părinţii naturali, să facă pace cu trecutul şi să-şi umple golul din suflet.

O călătorie cât pentru o viaţă întreagă începe acum! Emilia Mădălina s-a întors pe pământ românesc. România e ţara ei. Ţara primilor ani.

Articolul continuă după reclamă

Au trecut 16 ani de atunci. Numele "Varga" s-a şters. Acum, se numeşte Huss şi a devenit cetăţean american. Primele cuvinte, în română, le-a învăţat de la noi.

Doi maramureşeni i-au dat viaţă. Emilia a fost primul copil. L-au pierdut când avea doar câteva luni. Mama a aflat că fata are o gaură în inimă şi a abandonat-o.

Când va ajunge acasă, tânăra din America îşi va cunoaşte şi sora bună. Pe Dalida. A născut recent. Se vor întâlni cu toţii, mai întâi, la Bucureşti. Gazdă le va fi echipa Acces Direct iar reporterii Observator vor filma.

Pe acelaşi subiect

Emilia a traversat Oceanul. Părinţii naturali vor străbate ţara de la un capăt la altul.

Ea are acum 20 de ani. E o tânără cu o familie adoptivă unită, are studii, face sport, dansează. Ei, părinţii naturali, trăiesc la fel atunci când au născut-o.

Mama adoptivă a învăţat-o pe Emilia să nu-i judece. E doar unul din cei 30 de mii de copii scoşi, în anii '90, din leagănele suferinţei, care au şocat lumea liberă.

Acum, Observator şi Acces Direct aduc ACASĂ Generaţia Pierdută.