Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gest HALUCINANT. Jucătorii Arabiei Saudite AU REFUZAT să țină minutul de reculegere, pentru atentatul de la Londra, la meciul cu Australia (VIDEO)

Jucătorii reprezentativei Arabiei Saudite au refuzat să ţină un minut de reculegere pentru victimele atentatului de la Londra înaintea meciului cu naţionala Australiei, din preliminariile CM-2018.

de Redactia Observator

la 09.06.2017 , 10:51

Gest HALUCINANT. Jucătorii Arabiei Saudite, AU REFUZAT să țină minutul de reculegere la meciul cu Australia, pentru că "nu există" (VIDEO)

Jucătorii reprezentativei Arabiei Saudite au refuzat să ţină un minut de reculegere pentru victimele atentatului de la Londra înaintea meciului cu naţionala Australiei, din preliminariile CM-2018. Două femei din Australia au murit în atentat.

În timp ce jucătorii australieni s-au aliniat la centrul terenului pentru a aduce un omagiu celor opt persoane moarte, sâmbătă, la Londra, între care se aflau şi doi compatrioţi, fotbaliştii saudiţi au continuat să facă mişcări de încălzire, cu excepţia mijlocaşului Salman Al-Faraj, scrie L'Equipe.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit televiziunii australiene Fox Sports, reprezentanţii federaţiei saudite ar fi încercat să-i convingă pe australieni să renunţe la acest minut de reculegere, fără a menţiona motivul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reprezentanţi ai fotbalului din Arabia Saudită au afirmat că un moment de reculegere nu există în "cultura saudită", iar şeful federaţiei, Adil Ezzat, a cerut scuze pentru comportamentul jucătorilor. "Federaţia saudită regretă profund şi se scuză fără rezerve pentru faptul că jucătorii nu au păstrat un minut de reculegere. Aceştia nu au avut niciun moment intenţia de a fi lipsiţi de respect faţă de persoanele afectate de această atrocitate", a spus Ezzat.

Australia a câştigat meciul cu scorul de 3-2.

Opt persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite după ce trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market.

Autorităţile britanice au reuşit să-i ucidă pe jihadişti la aproximativ opt minute după declanşarea carnagiului, după ce au tras peste 60 de gloanţe în direcţia acestora.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Ştiri sociale » Gest HALUCINANT. Jucătorii Arabiei Saudite AU REFUZAT să țină minutul de reculegere, pentru atentatul de la Londra, la meciul cu Australia (VIDEO)