Ghidul oamenilor inteligenți. Care sunt cele mai bune achiziții pe care le poți face în luna ianuarie
În fiecare lună, atunci când merg la cumpărături, românii pot face alegeri foarte bune, dar și achiziții mai puțin inspirate care se transformă în risipă de bani
În fiecare lună, atunci când merg la cumpărături, românii pot face alegeri foarte bune, dar și achiziții mai puțin inspirate care se transformă în risipă de bani.
Luna ianuarie nu este o excepție, iar un cumpărător inteligent poate face, în acest început de an, adevărate afaceri dacă știe ce să cumpere și ce produse să evite atunci când intră într-un magazin.
Iată care sunt cele mai bune achiziții pe care le poți face în acest moment:
1. Oferte early booking
Știi cu siguranță că vei merge la vară în concediu la mare, iar locul de muncă îți permite să-ți faci planuri nde viitor. Profită de asta și studiază ofertele de tip „early booking”. În lunile de iarnă, inclusiv în ianuarie, poți beneficia de reduceri substanțiale dacă vei rezerva un bilet pentru un concediu de vară pe litoral.
Prețurile sunt foarte accesibile dacă rezervarea este făcută acum, după cum vedem la vilegia.ro, iar o săptămână în stațiunea Mamaia devine accesibilă pentru toate buzunarele.
2. Echipamente sport
Dacă ți-ai propus, la sfârșitul anului trecut, să slăbești în 2016 sau măcar să te poți lăuda cu o bună condiție fizică, acum este momentul să investești în echipamentul pentru fitness.
„Retailerii profită de dorințele pe care oamenii și le pun de Anul Nou cu privire la stilul de viață și vin pe piață cu oferte la echipamentele sport”, a declatat expertul în comportamentul consumatorilor Benjamin K. Glaser, redactor al site-ului Deal News.
În plus, cererea pentru astfel de produse este mult mai mică în lunile de iarnă decât în timpul primăverii sau în sezonul cald, iar majoritatea distribuitorilor fac lichidări de stocuri în așteptarea noilor modele de echipamente sportive care vor fi anunțate în următoarele luni.
3. Haine și accesorii
Magazinele încearcă din răsputeri să vândă hainele și accesoriile care au scăpat de furtuna de cadouri ce a cuprins piața românească de sărbători. Ofertele și reducerile de prețuri sunt din ce în ce mai numeroase, iar retailerii se străduiesc să vândă produsele pentru a face loc unor noi modele de haine.
Bijuteriile și parfumurile, aflate pe listele de cadouri de Crăciun ale multor români, nu sunt o excepție, iar magazinele oferă reduceri substanțiale la astfel de produse în luna ianuarie.
4. Gadgeturi
În primăvara acestui an vor fi lansate pe piață noile modele de telefoane mobile și gadgeturi sportive, iar următoarele săptămâni sunt propice pentru a achiziționa modelele din actuala generație la prețuri mult mai mici decât în urmă cu o jumătate de an.
Foto: Creative Commons
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰