Antena Meniu Search
x

Curs valutar

GRAV ACCIDENT în Mehedinţi. Şase persoane la spital, printre care DOI COPII, după ce două maşini s-au ciocnit

Şase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut, vineri, pe DN 56B, în localitatea Hinova, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Raluca Tîrcă.

de Redactia Observator

la 28.04.2017 , 09:26

Şase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut, vineri, pe DN 56B, în localitatea Hinova, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Raluca Tîrcă.

Potrivit acesteia, două autoturisme au intrat în coliziune, cel mai probabil pe fondul nerespectării vitezei de deplasare.

'S-a acţionat cu două autoasistenţe cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare SMURD. Victimele s-au aflat în autovehiculele implicate în accident', a precizat Tîrcă.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanta ISU Mehedinţi a spus că şase persoane au fost transportate, în stare de conştienţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care a avut loc accidentul. Traficul rutier este blocat în zonă pe un sens de mers al DN 56B, urmând să se normalizeze după îndepărtarea autovehiculelor de pe carosabil.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » GRAV ACCIDENT în Mehedinţi. Şase persoane la spital, printre care DOI COPII, după ce două maşini s-au ciocnit