Antena Meniu Search
x

Curs valutar

GREVĂ parţială în ÎNVĂŢĂMÂNT! Profesori din Bucureşti şi Cluj NU vor ţine luni cursurile

Sindicaliştii din învăţământ din sectorul 6 al Capitalei şi din Cluj vor intra în grevă începând de luni, a declarat duminică, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

de Redactia Observator

la 11.06.2017 , 12:38

Sindicaliştii din învăţământ din sectorul 6 al Capitalei şi din Cluj vor intra în grevă începând de luni, a declarat duminică, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Potrivit acestuia, unele sindicate din învăţământ sunt independente şi pot lua decizii individuale, chiar dacă la nivel de federaţie nu reprezintă majoritatea, respectiv un procent de 50%+1.

"Se pot întâmpla şi astfel de lucruri (greva din sectorul 6 şi din Cluj, n.r.), pentru că unele sindicate sunt independente, au procente mari şi pot lua şi decizii individuale. Noi nu avem la nivel naţional, ca să anunţ eu, dar se poate întâmpla şi treaba asta. Sunt în momentul de faţă sindicate care au peste 50%, unele chiar peste 80%, deci ele pot lua această decizie, chiar dacă la nivel de federaţie nu sunt în procent de 50%+1. Vom vedea mâine dimineaţă (luni, n.r.) şi o să comunicăm", a explicat preşedintele FSLI. 

Articolul continuă după reclamă

La sfârşitul lunii mai, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, anunţa că a declanşat un referendum prin care va consulta membrii în vederea organizării unei greve generale începând cu 12 iunie.

Pe acelaşi subiect

 "Aşa cum au hotărât colegii, în numele membrilor de sindicat, care sunt nemulţumiţi de actuala grilă (de salarizare, n.r.), s-a declanşat un referendum pentru greva generală, începând cu 12 iunie. Acum suveran este poporul, deci nu liderii pot decide. Dacă membrii de sindicat nu sunt mulţumiţi de această lege a salarizării şi vor să protesteze, au posibilitatea. O grevă generală nu se poate face de către liderii de sindicat, se face numai cu acordul oamenilor", a spus Hăncescu.

FSLI a pichetat recent Palatul Parlamentului pentru aproximativ două ore, sindicaliştii din învăţământ fiind nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare.

Proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar a fost votat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.

Potrivit ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, majorările salariale în Educaţie şi Sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul de act normativ şi trebuie respectată anvelopa de 32 miliarde lei, până în 2020. 

"De la 1 Martie, cresc în continuare salariile celor din Educaţie, până la limita de 50% şi în Sănătate unde se urcă direct pe grilă din 2022. De ce au fost amânaţi până în martie? Pentru că au fost multe amendamente de creştere a salariilor unor bugetari, iar noi trebuia să respectăm anvelopa de 32 miliarde până în 2020. După calcule, aceasta a fost decizia', a scris Olguţa Vasilescu în 8 iunie pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a reamintit că în 2017 s-au făcut deja majorări salariale în cuantum de 6 miliarde lei: în educaţie, sănătate, administraţie, cultura, agenţii de mediu, OPC, IMM etc.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » GREVĂ parţială în ÎNVĂŢĂMÂNT! Profesori din Bucureşti şi Cluj NU vor ţine luni cursurile