Hoţi descoperiţi cu ajutorul unei aplicaţii. Poliţiştii nu pot să acţioneze pentru că dispozitivul nu este omologat!
Unde-i lege, nu-i tocmeală. Şi nici hoţi prinşi. Este o poveste frustrantă, trăită de un bărbat din Craiova. La scurt timp după ce i-a fost furată o tabletă, omul a reuşit să îi dea de urmă cu ajutorul unei aplicaţii.
Fericit nevoie mare, a mers cu adresa exactă la secţie. Aici surpriza a fost tot a lui. Poliţiştii sunt legaţi de mâini şi de picioare pentru că legea nu le permite să acţioneze dacă nu există un mandat.
Iar mandatul nu poate fi dat dacă localizarea nu a fost făcută cu un dispozitiv omologat.
"Am chemat poliţia, au venit, s-au uitat, au zis că n-au găsit amprente, mi-au luat declaraţii şi au plecat. Au zis că au găsit o amprentă acolo, în şifonier. Egal cu zero", spune păgubitul.
Până la urmă craioveanul a reuşit să dea singur de urma hoţilor, cu ajutorul unei aplicaţii.
"După ce au plecat ei, la o oră a venit mail. Ipod-ul dumneavoastră a fost identificat la adresa cutare, tot, număr", povesteşte bărbatul.
Bărbatul a mers cu dovezile la poliţie.
"A fost de acord domnul poliţist să meargă acolo. De exemplu, să mergem pe stradă, să ne uităm pe unde ar fi casa", spune păgubitul.
Şi cam atât. Ipodul a rămas în casă iar proprietarul cu ochii după el.
"Ne-am uitat acolo, în zona aia, am găsit-o şi după aceea am mers înapoi la poliţie. Nu a acţionat. A zis că nu se poate. E o zonă mai rău famată în Craiova", zice bărbatul.
"Partea vătămată a depus la dosarul cauzei un document care atestă existenţa unei zone din care emite dispozitivul respectiv, însă, acel document nu are valoare probatorie în instanţă, nefiind obţinut cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate", a declarat Alina Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Între timp s-au prins şi hoţii de greşeală. Au închis ipod-ul iar semnalul a dispărut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰