Antena Meniu Search
x

Curs valutar

IMPORTANT! Bani de la primărie pentru copiii cu handicap. Cu anumite condiţii ...

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea vrea să acorde lunar un ajutor în valoare de 1.000 de lei copiilor cu dizabilități din București. Decizia va fi luată în ședința de azi a Consiliului General al Muncipiului București (CGMB).

de Veronica Micu

la 19.07.2017 , 12:47

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea vrea să acorde lunar un ajutor în valoare de 1.000 de lei copiilor cu dizabilități din București. Decizia va fi luată în ședința de azi a Consiliului General al Muncipiului București (CGMB).

Proiectul, aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri, vizează ”acordarea unui stimulent financiar pentru copii cu handicap”. Suma ce urmează a fi alocată fiecărui copil cu dizabilități din Capitală se ridică la 1.000 lei lunar, banii urmând a fi acordați de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), aflată în subordinea Primăriei Capitalei.

Pentru a beneficia de acest stimulent copiii cu dizabilități trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București, iar cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul în Capitală. 

Articolul continuă după reclamă

Totodată, stimulentul, care se acordă doar prin virament bancar, este condiționat de achitarea de către beneficiar a obligațiilor de plată față de bugetul local, DGASMB urmând să consulte datele din evidențele Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru a stabili dacă se respectă această cerință. 

”Persoana îndreptățită se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului și locuiește împreună cu acesta, copilul nefiind încredințat sau dat în plasament unei alte persoane ori unui organism privat autorizat sau serviciu public”, conform cererii care trebuie să însoțească dosarul pentru acordarea acestui stimulent financiar. 

În trimestrul I al acestui an, erau înregistrați, în București, potrivit datelor statistice ale Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități (ANPD), 4.666 de copii cu handicap, dintre care peste 3.200 cu handicap grav, 914 copii cu handicap accentuat, aproape 500 de copii cu handicap mediu și 37 de copii cu handicap ușor. 

”Dată fiind această situație, părinții trebuie sprijiniți de către stat în îngrijirea, creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului cu handicap, în cadrul familiei. Ajutorul va consta în acordarea unui stimulent financiar în cuantum de 1.000 lei/lunar, în condițiile în care cel puțin un părinte al copilului cu handicap figurează cu domiciliul pe raza administrativ-teritorială a municipiului București”, se mai arată în expunerea de motive. 

Raportând cuantumul stimulentului financiar la numărul total de copii cu handicap înregistrați în București rezultă că impactul bugetar anual al acestui proiect supus votului consilierilor generali se ridică la circa 56 milioane lei, sumă ce va fi suportată de la bugetul local al Capitalei, prin DGASMB.

Conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București acordă copiilor cu dizabilități, în baza cererilor depuse la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de sector următoarele prestații sociale și facilități: 

Copilul cu handicap grav beneficiază de:

- buget personal complementar lunar în valoare de 106 lei

- indemnizație de însoțitor în valoare de 1.065 lei sau asistent personal

- gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren accelerat clasa a II-a, sau cu autobuzele, pentru 12 călătorii dus-întors pe an

- gratuitate la transportul urban cu mijloacele de transport în comun de suprafață și cu metroul.

Copilul cu handicap accentuat beneficiază de:

- buget personal complementar lunar în valoare de 79 lei

- gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren accelerat clasa a II-a, sau cu autobuzele, pentru 6 călătorii dus-întors pe an

- gratuitate la transportul urban cu mijloacele de transport în comun de suprafață și cu metroul.

Copii cu handicap mediu beneficiază de un buget personal complementar lunar în valoare de 39 lei, iar cei cu handicap de tip HIV/SIDA primesc și alocație lunară de hrană, calculată pe baza alocației zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice.

Conform datelor ANPD aferente primelor trei luni ale anului, numărul total al bucureștenilor – adulți și copii – cu handicap se ridică la 62.472 de persoane, dintre care aproape 22.400 au handicap grav, 32.373 prezintă handicap accentuat, iar 7.131 au handicap mediu.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri sociale » IMPORTANT! Bani de la primărie pentru copiii cu handicap. Cu anumite condiţii ...