Antena Meniu Search
x

În ce ţări sunt CEI MAI BUNI ELEVI din lume. Ce loc ocupă elevii din România

Țările și teritoriile asiatice, în frunte cu Singapore, au cea mai performantă educație la nivel mondial, relevă studiul PISA 2015, realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și prezentat marți, pe fondul îngrijorărilor cu privire la stagnarea culturii științifice a elevilor de pe mapamond.

- FOTO: Hepta

Țările și teritoriile asiatice, în frunte cu Singapore, au cea mai performantă educație la nivel mondial, relevă studiul PISA 2015, realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și prezentat marți, pe fondul îngrijorărilor cu privire la stagnarea culturii științifice a elevilor de pe mapamond.

Studiul, extrem de apreciat de către factorii de decizie din întreaga lume, evaluează o dată la trei ani cunoștințele și competențele elevilor de 15 ani, în ceea ce privește științele, matematica și citire/lectură, concentrându-se de fiecare dată pe una din cele trei teme: știința pentru anul 2015, la fel ca în 2006.

Pentru actuala anchetă au fost supuși testelor PISA (Programme for International Student Assessment) 540.000 de elevi de 15 ani din 72 de țări și economii.

În ceea ce privește cultura științifică, care include cunoștințe de fizică, științe, viața pe Pământ și univers, precum și noțiuni legate de abordări și explicații științifice, pe primul loc se situează Singapore, urmat de Japonia, Estonia, Taipei, Finlanda, Macao, Canada, Vietnam, Hong Kong, orașele Beijing și Shanghai și provinciile chineze Jiangsu și Guangdong.

La categoria citire/lectură, care implică înțelegerea și utilizarea textelor scrise, din nou primul loc revine statului Singapore, urmat de această dată de Hong Kong, Canada, Finlanda, Irlanda, Estonia, Coreea de Sud, Japonia, Norvegia, Macao, Noua Zeelandă și Germania.

În ceea ce privește secțiunea de matematică, ce presupune "formularea, folosirea și interpretarea matematicii în diferite contexte", clasamentul este dominat și de această dată de state și teritorii asiatice, în fruntea cărora se află Singapore, Hong Kong, Macao, Taipei, Japonia, orașele Beijing și Shanghai și provinciile Jiangsu și Guandong, Coreea de Sud, Elveția și Estonia.

Ce loc ocupă România

5.103 elevi români, cu vârste cuprinse între 15 ani şi 16 ani la data testării, din 185 de şcoli au susţinut, în luna aprilie 2015, testarea PISA propriu-zisă.

Concret, în domeniile „ştiinţă” şi „înţelegerea textelor citite” România este pe locul 27, iar la domeniul „matematică” ocupă locul 26, urmată fiind de Bulgaria şi Cipru, mult sub media europeană ce se află pe la jumătatea clasamentului pentru toate cele trei domenii.

Deşi raportul spune că printre ţările care şi-au îmbunătăţit performanţele în domeniul ştiinţelor, între anii 2006 şi 2015 se află şi România, se pare că acest lucru nu este reflectat în raport cu ţările UE, plasându-ne tot pe ultimele locuri. În mod evident, comparaţia a fost făcută faţă de toate ţările analizate (60). O altă explicaţie a acestei fraze din raport ar mai fi aceea că toate ţările europene au „mers înainte” cu dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, din moment ce noi tot acolo suntem.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri sociale » În ce ţări sunt CEI MAI BUNI ELEVI din lume. Ce loc ocupă elevii din România