Turismul medical înfloreşte în România. Turişti de peste graniţă dau milioane de euro pe tratamente
Îmbină plăcutul cu utilul. E alegerea pe care o fac tot mai mulţi turişti. Vin în România să-şi petreacă vacanţa, iar pe lângă asta aleg să-şi rezolve şi problemele de sănătate.
Îmbină plăcutul cu utilul. E alegerea pe care o fac tot mai mulţi turişti. Vin în România să-şi petreacă vacanţa, iar pe lângă asta aleg să-şi rezolve şi problemele de sănătate.
Ioan locuieşte în Statele Unite dar a venit să se îngrijească în România. Mai exact, la Băile Felix.
IOAN, turist:
Mă bucur că am decis să iau parte la aceste tratamente. Au proceduri plăcute, oamenii sunt destul de generoşi.
La fel ca el sunt mulţi români plecaţi în străinătate care vin în ţară nu doar pentru concediu. Dar şi străini.
La Băile Felix, turiştii au parte şi de relaxare. Preferate sunt terapiile aqua gym, mai exact un fel de gimnastică în bazinul cu apă.
Iar pe lângă tratementele kinetoterapeutice, căutate la noi sunt şi serviciile stomatologice.
GABRIELA TATU, stomatolog:
Coroane dentare, implant dentar, albire dentar sau un simpli datartraj. Sunt românii care locuiesc în străinătate, dar şi cei care sunt străini şi vizitează România, profitând de turismul de aici şi de tratamentele pe care le oferă medicii.
Explicaţia e simplă: preţurile de la noi sunt mult mai mici faţă de cele din Vestul Europei.
GABRIELA TATU, stomatolog:
Acelaşi plan de tratament care dincolo poate costa între 20 de mii de euro şi 40 de mii de euro, aici poate costa 1200 de euro. Deci poate cu 70% mai ieftin.
Aşa se face că, în ultimii ani, turismul medical înfloreşte. Străinii lasă anual zeci de milioane de euro în România pentru tratamente, spun reprezentanţi din turism, iar suma e în creştere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰