Video În vârf de munte e iarnă în toată regula. Zăpadă de trei metri la Bâlea Lac
În pragul verii, în vârf de munte e iarnă în toată regula. Vedeţi acum imagini în direct de la Bâlea Lac, unde stratul de zăpadă ajunge la trei metri. Iar pe Transfăgărăşan, utilajele încă lucrează la deszăpezirea porţiunii dintre Bâlea Cascadă şi Piscul Negru.
În unele locuri, zăpada îngheţată depăşeşte înălţimea utilajelor.
Până când drumul va fi curăţat, la Bâlea Lac se poate ajunge doar cu telecabina.
Risc iminent de avalanșă în Retezat
Salvamontiştii avertizează că în masivul Retezat este risc iminent de avalanşă. Au fost mai multe zile cu soare şi în acest va fi vremea destul de caldă aşa că există oricând există riscul ca plăcile de zăpadă să alunece din cauza temperaturilor ridicate.
Risc de avalanşă este însă şi în Bucegi, Parâng sau Făgăraş, de altfel, în toate masivele din ţară la peste 1800 de metri altitudine.
Sub această cotă, traseele turistice sunt sigure, dar chiar chiar şi în aceste condiţii, turiştii sunt sfătuiţi să se intereseze de traseele montane pe care vor să le parcurgă, să nu meargă pe munte fără să aibă un echipament corespunzător, să evite traversarea zonelor înclinate şi să ceară sfatul salvamontiştilor sau al cabanierilor pentru a preîntâmpina evenimente nedorite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰