Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierul anunţă că metroul din Drumul Taberei va fi inaugurat în iunie 2020

Metroul din Drumul Taberei nu va ajunge în staţie nici anul acesta, iar călătorii vor fi nevoiţi să îl aştepte până în iunie 2020. Este termenul înaintat de noul şef de la Transporturi şi de premier, despre care sindicaliştii cred însă că e foarte optimist.

de Redactia Observator

la 22.11.2019 , 22:21

Metroul din Drumul Taberei nu va ajunge în staţie nici anul acesta, iar călătorii vor fi nevoiţi să îl aştepte până în iunie 2020. Este termenul înaintat de noul şef de la Transporturi şi de premier, despre care sindicaliştii cred însă că e foarte optimist. Ei spun că va mai dura până ce legenda metroului poate deveni realitate.

În ultimii cinci ani de când se tot promite inaugurarea metroului din Drumul Taberei, pe şantier s-au perindat mai multe serii de oficiali din Transporturi şi Metrorex. Cum au venit aşa au şi plecat. Au rămas în urmă locuitorii cartierului care nu mai cred că într-o zi vor putea ajunge rapid în centrul oraşului.  

Astăzi, premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au coborât în subteran, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor pe linia Eroilor-Râul Doamnei. Vizita s-a terminat cu o nouă promisiune. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sindicaliştii văd altfel situaţia. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deşi lucrările sunt gata în proporţie de peste 90 la sută, nu există încă sistem de automatizare şi nici trenuri suficiente, susţin sindicaliştii. 

În plus, ar mai fi nevoie şi de câteva zeci de angajaţi pentru această nouă magistrală. 

Lucrările la linia de şapte kilometri au început în 2011. Numai anul acesta s-au avansat patru termene pentru inaugurare, pe lângă promisiunile din anii trecuţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri sociale » Premierul anunţă că metroul din Drumul Taberei va fi inaugurat în iunie 2020