Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inovația unui tânăr care revoluționează piața acumulatorilor, premiată la Robofest de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu

Un proiect inovator care promite să revoluționeze piața acumulatorilor a fost premiat la Robofest de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, s-a transformat în cea mai mare platformă dedicată roboticii și tehnologiei. Peste 1.000 de roboți de pe cinci continente care au venit să arate cele mai avansate inovații și demonstrații de creativitate.

de Redactia Observator

la 04.11.2024 , 15:03

Inovația unui tânăr care revoluționează piața acumulatorilor, premiată la Robofest de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu Inovația unui tânăr care revoluționează piața acumulatorilor, premiată la Robofest de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu

Printre participanții la Robofest a fost și Andrei Foca, elev la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, care anul trecut a impresionat publicul cu un robot umanoid pentru mutarea și manevrarea obiectelor dintr-un loc în altul. Anul acesta însă el a venit cu o inovație care are toate șansele să revoluționeze industria de acumulatori.

Andrei a creat de la zero un încărcător destinat bateriilor pe bază de sodiu, un concept inovator care propune o alternativă viabilă a bateriilor pe bază de litiu. „La momentul actual, piața este dominată de baterii pe bază de litiu, dar avem nevoie de o alternativă care să fie mai abundentă și mai sigură pentru dispozitivele viitorului”, a declarat Andrei, subliniind necesitatea unei tranziții către resurse mai sustenabile.

De ce sunt bateriile pe baza de sodiu mai prietenoase cu mediul?

Articolul continuă după reclamă

Spre deosebire de litiu, sodiul este mult mai accesibil și abundent, iar extragerea acestuia are un impact ecologic redus. De asemenea, bateriile pe bază de sodiu prezintă un risc mai mic de inflamabilitate, fiind o soluție mai sigură pentru o gamă largă de utilizatori.

Andrei Foca și-a dedicat timpul dezvoltării unui încărcător pentru bateriile de sodiu, care sunt folosite în prezent de pasionații care creează drone sau mașini teleghidate. „Am creat acest încărcător pentru oamenii simpli, pentru cei care au nevoie de o opțiune accesibilă și mai ecologică,” a explicat tânărul inventator.

Inovația lui Andrei Foca vine să rezolve o problemă existentă pe piață, oferind o soluție practică pentru utilizatorii care doresc să mai dispozitive ecologice și sigure. „Inovațiile nu trebuie să fie întotdeauna despre rachete sau vehicule electrice. Rezolvarea unor probleme tehnice simple, cum a făcut acest tânăr, este, de asemenea, o inovație valoroasă,” a declarat profesorul Marius Enăchescu, prodecan al Facultății  de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.

Ediția din acest an a Robofest a reunit 290 de echipe din peste 31 de țări și aproape o mie de roboți, care au participat la 18 probe. Astfel, Robofest a devenit o competiție de referință în Europa. Printre proiectele prezentate s-au numărat dispozitive pentru antrenarea capacităților de concentrare a tinerilor și a unor roboți umanoizi capabili să traducă limbajul semnelor și să fie un instrument educațional pentru persoanele cu deficiențe auditive sau de vorbire

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Ştiri sociale » Inovația unui tânăr care revoluționează piața acumulatorilor, premiată la Robofest de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu