Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Instanţa supremă a hotărât ca profesorii din învăţământul preuniversitar de stat să aibă calitatea de funcţionari publici

Instanţa supremă a decis, miercuri, că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public, admiţând astfel sesizarea făcută de Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar de luare de mită, informează News.ro

de Redactia Observator

la 15.03.2017 , 21:48

Instanţa supremă a decis, miercuri, că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public, admiţând astfel sesizarea făcută de Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar de luare de mită, informează News.ro

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a hotărât, miercuri, că  profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea Codului Penal.

"Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 2056/116/2015 (3486/2016), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: «dacă în sensul legii penale, profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal sau în accepţiunea art. 175 alineatul 2 din Codul penal»", se arată în decizia ICCJ.

Articolul continuă după reclamă

Magistraţii au stabilit că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor articolului 175 alineatul 1 litera b), teza a II-a din Codul penal.

Potrivit alineatului 1 al articolului 175 din Codul Penal, funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Alineatul 2 al articolului 175 prevede că, de asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Decizia instanţei supreme este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alineatul 3 din Codul de procedură penală, precizează magistraţii.

Acest articol prevede că dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Instanţa supremă a hotărât ca profesorii din învăţământul preuniversitar de stat să aibă calitatea de funcţionari publici