Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Invitații de la nunta unde mireasa avea Covid, peste 350 de persoane, în carantină. Socrul mare face dezvăluiri | Video

Noi dezvăluiri în cazul nunţii cu nume grele din Bihor, la care nu s-au respectat normele sanitare iar mireasa era infectată cu coronavirus. Mai mulţi petrecăreţi ar fi fugit de la eveniment, de frică să nu fie legitimaţi şi amendaţi.

de Dragoş Cuzuban

la 17.10.2020 , 19:54

  • Socrul mare spune că a fost un dublu eveniment, nuntă și aniversare
  • Nuntașii se află în carantină

Există şi o explicaţie pentru cei peste 350 de invitaţi. Socrul mare, fost adjunct al Inspectoratului de Poliţie din judeţ, spune că de fapt au avut loc două evenimente - nunta băiatului dar şi aniversarea socrului mic.

Deşi în imaginile obţinute de Observator se vede clar că se desfăşoară o nuntă, fostul şef din poliţia Bihor susţine că o parte din cei 356 de invitaţi ar fi venit la sărbătorirea a 30 de ani de la căsătoria socrului mic.

Eugen Boc, fost adjunct IPJ Bihor: "El a vrut să-şi ţină şi aniversare şi au venit nu la nuntă, ci la aniversare"

Vezi și

Socrul mare spune că astfel, invitaţii nepoftiţi sunt cei care au făcut ca evenimentul, ce se dorea legal şi intim să devină acum obiectul unui dosar penal pentru nerespectarea măsurilor privitoare la combaterea bolilor infecţioase.

Eugen Boc, fost adjunct IPJ Bihor: "La cuscru i-au venit mulţi din Maramureş pe care nu i-a aşteptat. Ei merg neinvitaţi. Ca la cort. Neaşteptaţi, efectiv, el s-a speriat."

Cei doi miri şi-ar fi făcut testele covid înainte de nuntă, pentru că intenţionau să plece în luna de miere în Egipt. Acum, sunt izolaţi la domiciliu.

Eugen Boc, fost adjunct IPJ Bihor: "Luni după-masă au mers amândoi fără să ştiu, au mers să-şi facă testul. Copiii plâng la apartament, unde stau"

În acest timp, ancheta continuă pentru a-i identifica pe toţi participanţii. Mai ales că la sosirea poliţiei, mulţi petrecăreţi ar fi reuşit să se facă nevăzuţi.

Georgiana Botez, corespondent Observator: "Conform unor surse după ce au văzut echipajele de poliţie îndreptându-se spre sală, mai mulţi nuntaşi au încercat să scape de controale şi au fugit prin spatele clădirii"

Deocamdată nu se ştie câte persoane s-au infectat la petrecere. Acest lucru se va descoperi în urma testării.

Georgiana Botez, corespondent Observator: "Peste 350 de persoane atât din judeţul Bihor cât şi din Maramureş se află acum în carantină la domiciliu. Iar nuntaşii care vor prezenta în aceste zile simptome specifice Covid 19 vor fi testați rând pe rând, în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112"

Invitaţii din Maramureş au fost şi ei izolaţi la domiciliu, preventiv, de către primar.

Sorin Timiș, primar orașul Borșa: "Din cei pe care eu i-am cunoscut, sau aveam idee că au fost la nuntă am vorbit telefonic cu o parte dintre ei şi au spus că sunt izolaţi acasă"

Tot în Bihor, autorităţile au de-a face cu o situaţie trasă parcă la indigo.

O asistentă medicală de la secţia ATI a spitalului din Marghita a fost depistată pozitiv după nunta la care au luat parte peste 100 de oameni. DSP face deja anchetă epidemiologică şi în acest caz.

Iar în Botoşani, potrivit presei locale, oameni de afaceri, actuali sau foşti politicieni şi şefi de instituţii, care au participat la o petrecere privată în Gura Humorului, sunt fie internaţi cu Covid, fie în izolare din cauza aceleiaşi boli.

De altfel, poliţişti şi jandarmi au oprit aseară mai multe petreceri şi au dat amenzi pentru că astfel de evenimente desfăşurate în interior sunt interzise.

Dragoş Cuzuban Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Invitații de la nunta unde mireasa avea Covid, peste 350 de persoane, în carantină. Socrul mare face dezvăluiri | Video