Observator » Ştiri sociale » Ipotezele luate în calcul de autorităţi despre ce a provocat tragedia de la Spitalul din Piatra Neamţ

Video Ipotezele luate în calcul de autorităţi despre ce a provocat tragedia de la Spitalul din Piatra Neamţ

Bianca Iacob | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.11.2020, 19:07 | Modificat la 15.11.2020, 20:46

Există mai multe ipoteze privind cauzele incendiului de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. Focul s-ar fi aprins de la un injectomat. Este una dintre ipotezele conturate.

  • Una dintre posibilele cauze ale declanşării incendiului de la ATI Neamţ ar fi un injectomat
  • O altă ipoteză este scurtcircuitul
  • Cele mai importante ştiri ale zilei sunt la Observator 19

Injectomatul este o seringă electrică pe care o programezi să administreze unui pacient tratamentul. De la injectomat, focul s-ar fi extins la costumul asistentei aflate lângă patul pacientului şi mai departe la monitoare.

Costumul de protecţie este din plastic, impermeabil, nu şi ignifug.

Flacăra a fost amplificată de nivelul de oxigen, aflat la capacitate maximă.

Articolul continuă după reclamă

Unul dintre medicii de gardă a intrat să vadă dacă poate face ceva şi atunci şi costumul lui s-a aprins. S-a îndreptat spre baia din afara salonului, unde asistentele i-au stins cu apă flăcările de pe combinezon.

Scurtcircuitul este o altă ipoteză luată în calcul, deşi siguranţa electrică a spitalului nu ar fi cedat de la încărcătura prea mare.

Secţia ATI de la Neamţ, ca multe alte secţii din spitalele din ţară, nu avea sistem automat de stingere a incendiilor. Existau însă extinctoare în fiecare salon, dar nu au putut fi folosite pentru că totul s-a derulat extrem de rapid 

Pe acelaşi subiect