Antena Meniu Search
x

Video Clarisa a primit un diagnostic crunt şi s-a refugiat în artă: Își desenează lumea la care nu are acces

Clarisa şi-a descoperit pasiunea pentru desen fugind de oameni. Din cauza unei scolioze care i-a înclinat coloana la peste 70 de grade, a preferat să se ascundă, ca să nu mai fie subiectul glumelor şi al privirilor răutăcioase.

de Redactia Observator

la 20.01.2021, 10:40

Vezi și
  • S-a refugiat în artă
  • Diagnostic crunt 
  • Din ce în ce mai grav
  • Operaţia i-ar reda viaţa

Clarisa are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Printr-o donatie de 2 euro la numărul de SMS 8848 puteţi să contribuiţi la fondul de solidaritate al campaniei vreau să ajut din care va fi sprijinita şi Clarisa, care visează să devină arhitect.

Clarisa e bucuroasă că timp de un an a învățat de acasă. Pentru ea, școala era și bucurie, dar și chin.

Clarisa Toma: „E mult mai confortabil să faci şcoala de acasă din pat decât să stai în bancă chinuit, drept fiindcă nu se permite altfel”.

S-a refugiat în artă

S-a rupt de colegi și s-a refugiat în artă. La concursuri internaționale câștigă premii nenumărate pentru emoțiile transmise în desenele sale.

„Când eram mică pictam, desenam, şi cel mai mult am stat cu creionul în mână”, mai spune fata.

Acum câteva zile a împlinit 15 ani, iar unul dintre lucrurile pe care le-a învățat de mică e că durerea face parte din viață.

„La 10 ani au început durerile. De atunci a început ca viaţa să mi se îngreuneze, să îmi aducă mult stres şi multe răutăţi pe problema asta. Mai ales când a început să se observe, să fie vizibil, au început mulţi să întrebe dar de ce arăta aşa, dar de ce mergi aşa”, spune Clara.

Diagnostic crunt 

A fost diagnosticată cu scolioză gravă şi i s-a spus ca trebuie să se opereze de urgenţă. O lovitură uriaşă pentru un copil care din cauza unui astm sever îşi petrecuse deja primii ani de viaţă între școală și spital.

Gina Toma: „Atunci am făcut corset. Ea nu a putut să suporte, având şi astmul, apasă pe plămâni pe organe, mersul la şcoală, statul incomod în bancă, acasă trebuia să își facă temele, iar pe scaun”.

De teamă că astmul și infecția COVID ar însemna prea mult pentru corpul Clarisei, mama a izolat-o în ultimul an acasă. Curbura spatelui s-a dublat, iar organele interne sunt în pericol.

Din ce în ce mai grav

„În septembrie gradul de curbură a fost 75, dar mie mi se pare că şi din septembrie acum parcă s-a mai accentuat. De la 31 la 75, în 2 ani de zile e destul de mult”, mai spune mama fetei.

„Nu o mai consider o durere, e pur si simplu cu mine tot timpul”, susţine Clarisa.

Singura soluție pentru Clarisa e o operație care să-i îndrepte coloana. Dar mama e arhivist, tatăl face agricultură. Nu au banii necesari pentru procedură.

„Operatia şi cu recuperarea de după este de 17.000 de euro. Noi nu avem banii aceştia”.

Clarisa vrea să devină arhitect. Să ajute la construirea lumii din jurul ei. Să o facă mai bună, mai înţelegătoare.

Operaţia i-ar reda viaţa

„Operaţia mi-ar reda viaţa. Mi-ar reda şi zâmbetul pe buze”.

Orice zi în plus înseamnă chin, tristețe și o șansă tot mai mică pentru Clarisa la o viață normală.

Puteţi contribui la fondul de solidaritate al Campaniei "Vreau să ajut" donând prin SMS la numarul 8848, prin plată cu cardul, prin transfer bancar în conturile Fundatiei Mereu Aproape, ori sunând la numerele fixe din rețeaua Telekom. Românii din străinătate pot ajuta un copil bolnav donând online sau prin paypal.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Clarisa a primit un diagnostic crunt şi s-a refugiat în artă: Își desenează lumea la care nu are acces