Jumătate dintre tinerii din România locuiesc cu părinţii până la 35 de ani
Unii tineri se despart greu de mâncarea de la mama şi se gândesc să-şi păstreze banii doar pentru distracţii.
Unii tineri se despart greu de mâncarea de la mama şi se gândesc să-şi păstreze banii doar pentru distracţii. Alţii sunt la început de drum în carieră, iar din salariu nu ar mai rămâne cu nimic dacă plătesc chirie sau rate la prima lor casă.
Mulţi tineri renunţă cu greu la comoditatea din casa părintească. Nu duc grija întreţinerii unei locuinţe şi s-au obişnuit să aibă totul pregătit de părinţi. La 25 de ani, Roxana ştie însă că trebuie să facă o schimbare.
Analiza specialiştilor arată că băieţii se maturizează mai greu. Din acest motiv se şi despart mai târziu de traiul cu ai lor. Aproape 70% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani stau în continuare cu părinţii sau sunt întreţinuţi de ei. În schimb, 50% dintre fete sunt deja pe forţe proprii.
Cei mai mulţi iau decizia mutării atunci când au deja un plan pentru o casă a lor sau o familie şi copii.
Vârsta medie la care un tânăr din România se mută de la părinţi este de 28 de ani, puţin mai mare faţă de restul statelor europene. Una dintre explicaţiile pentru acest lucru, spun specialiştii, este faptul că avem mulţi proprietari de locuinţe în România, prin urmare şi tinerii se mută mai greu într-o chirie, departe de părinţi.
La polul opus, foarte puţini tineri din Finlanda, Suedia sau Danemarca împart aceeaşi casă cu părinţii lor. Iar subiectul a stârnit multe replici în filme celebre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰