Video Legea canabisului medicinal s-a blocat înainte de promulgare. "Sunt mii și mii de studii care au dovedit beneficiile în terapia durerii"
Un proiect controversat, legalizarea canabisului în scopuri medicale, ajunge în toamnă pe masa deputaţilor. Legea prevede utilizarea acestui compus în uleiuri, tincturi sau inhalatoare pentru calmarea durerilor bolnavilor în stadii terminale. În timp ce unii pacienţi spun că iau oricum tratamentul de pe piaţa neagră, experţii din Sănătate se tem că din farmacii canabisul îl va lua oricine.
Laura Florescu suferă de scleroză multiplă. În lupta cu durerile, medicamentele pe care le ia nu o mai ajută. Este convinsă că tratamentele pe bază de canabis i-ar îmbunătăţi viaţa. "La mine e tremuratul, durerea foarte mare şi nu mai am control asupra mişcărilor de ceva timp. Iau pastile care-s foarte tari şi rup ficatul dar n-am ce face. Sunt zile în care eu nu mă pot ridica din pat. Îţi e şi frică să spui că ai încercat. Da, am încercat şi a fost mult mai bine", explică aceasta.
Asta crede şi Alexandra Cârstea. După ce şi-a tratat mama, bolnavă de cancer, cu medicamente obţinute de pe piaţa neagră, a strâns semnături pentru a-i convinge pe parlamentari să iniţieze o lege de legalizare a marijuanei în scop terpeutic.
Alexandra Cârstea, iniţiatoarea petiţiei: "Medicaţia clasică, sintetică, este mult mai dăunătoare decât un produs care provine din natură. Este o altă discuţie tabu de care toată lumea se fereşte. Să vorbească despre statutul bolnavului care caută disperat pe piaţa neagră."
Proiectul poartă numele mamei ei, Legea Victoria, şi este inspirat din legislaţia germană. Dacă va trece de Parlament, ar putea primi marijuana pe reţetă bolnavii de scleroză multiplă, cancer, afecţiuni neurologice, Alzheimer sau Parkinson.
Cristita Dumitrache, iniţiatoarea legii: "Sunt mii şi mii de studii care au dovedit beneficiile în terapia durerii, deci în tratarea unor dureri cronice."
Experţii nu sunt convinși de beneficii
Andreea Petrescu: "Ministerul Sănătăţii a transmis un aviz negativ pentru acest proiect de lege încă de la începutul anului 2021 în care, promotoarea legii spune că, ministerul a făcut confuzie între consumul în scop recreativ şi consumul în scop medicinal."
Cristita Dumitrache: "Ne-a încurcat un punct de vedere emis de Ministerul Sănătăţii, un punct de vedere foarte prost documentat."
Nici asociaţiile care apără drepturile pacienţilor nu susţin proiectul. Vasile Barbu, președinte Asociaţia Națională pentru Protecţia Pacienţilor: "Eu cred că din punct de vedere social lucrurile nu vor putea fi controlate pentru că vor pătrunde ilegal cantităţi de canabis în rândul populaţiei şi nu avem instituţii specializate să poată să ţină sub control"
Canabisul este folosit în scopuri medicale în Germania, Italia, Grecia, Malta şi mai multe state americane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰