Legea privind indemnizaţia de creştere a copilului ar putea fi modificată. Ce stimulente se oferă pentru cei care vin mai repede la serviciu
Legea privind indemnizaţia de creştere a copilului ar putea suferi noi modificări, după ce un nou proiect care propune trei variante de concediu a fost depus marţi la Senat de către deputatul PSD Valentin Andrei Sava.
Legea privind indemnizaţia de creştere a copilului ar putea suferi noi modificări, după ce un nou proiect care propune trei variante de concediu a fost depus marţi la Senat de către deputatul PSD Valentin Andrei Sava.
Proiectul prevede că persoanele care, în ultimii doi ani anteriori naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului, în trei variante.
Astfel, o primă variantă este concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 6 luni, respectiv trei ani pentru copilul cu handicap, şi o indemnizaţie lunară. A doua variantă este concediul de până la vârsta de 1 an, precum şi indemnizaţia lunară, iar a treia variantă, concediul de creştere a copilului până la vârsta de doi ani, însoţit de indemnizaţie lunară.
Pentru cei care preferă să stea acasă doar şase luni după naşterea copilului, indemnizaţia va fi 100% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară.
Indemnizaţia pentru părinţii care optează să stea un an acasă reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, iar pentru cei care stau 2 ani acasă, indemnizaţia va ajunge la 70% din media veniturilor nete realizate în ultimul an.
Iniţiativa legislativă mai prevede că persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediu pentru creşterea copilului obţin venituri supuse impozitului au dreptul la stimulent de inserţie.
Stimulentul de inserţie pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului până la 6 luni sau până la un an şi care obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, va reprezenta 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară, garantat în plată.
În plus, pentru părinţii care optează pentru un concediu de creştere a copilului de până la 2 ani şi obţin venituri, după împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la doi ani, vor beneficia de un stimulent de inserţie echivalent cu 50% din cuantumul salariului minim brut pe ţară.
Pentru persoanele care beneficiază de concediu de creştere a copilului cu handicap, până la vârsta de 3 ani, stimulentul de inserţie se va acorda oricând, pentru toată perioada şi reprezintă echivalentul a 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară.
Iniţiatorul menţionează că propunerea legislativă vine în sprijinul familiilor care îşi doresc un copil, prin oferirea a trei variante de concediu de creştere a copilului, de şase luni, 1 an şi doi ani. În plus, cei care doresc să revină la serviciu mai devreme, vor primi un stimulent de inserţie în valoare echivalentă de 85% din cuantumul salariului minim pe ţară, brut, adică aproximativ 893 de lei, începând cu luna mai 2016, faţă de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei, cum este prevăzut în actuala lege.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰