Antena Meniu Search
x

Liderul sindical, Dumitru Coarnă, despre salariile poliţiştilor: "Au adus poliţia naţională de râsul ţării"

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, ameninţă cu declanşarea protestelor în cazul în care poliţiştii nu vor primi mai multe fonduri şi consideră că Poliţia a ajuns "de râsul ţării".

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, ameninţă cu declanşarea protestelor în cazul în care poliţiştii nu vor primi mai multe fonduri şi consideră că Poliţia a ajuns "de râsul ţării".

"Senatul a votat o formă a salarizării corectă, raportată la principii şi la valoarea muncii noastre, în Camera Deputaţilor au schimbat tot, au schimbat toată legea cu privire la Anexa 6, la Poliţie. Toată au schimbat-o, doamna Vasilescu, domnul Solomon. Nu ştiu dacă protestele vor rezolva, eu vreau să le transmit că au ajuns într-un paradox - au adus poliţia naţională de râsul ţării. Priviţi ce au făcut din această lege 153 - singurii care beneficiază de majorare 100% sunt ai lor, protejaţii lor: primari, consilieri judeţeni, consilieri locali", a declarat Dumitru Coarnă luni, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne.

El a reclamat salariile mici ale poliţiştilor şi le-a comparat cu cele ale poliţiştilor locali care aparţin de primării.

"Apoi, au Poliţie Locală. Unde în lumea asta sunt două poliţii, decât la noi? Le-au făcut 7.000 de lei salariul de încadrare, pe 1 iulie. 7.000 - studii superioare, 5.000 sau 4.000 - studii medii. În condiţiile în care salariul mediu în Ministerul pe care îl patronează Carmen Dan media salariului de bază e undeva la 1.800 - 2.000. Deci un tehnician criminalist cu 15 ani vechime, cu Academie de Poliţie, are un salariu de bază undeva la 2.000 - 2.200 de lei, iar un poliţist local - foarte bine că au - cu studii medii, care taie iarbă, udă flori are 4.000 salariul de încadrare. Vedeţi diferenţele?", le-a spus Coarnă jurnaliştilor, prezenţi la sediul MAI.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, l-a acuzat, luni, pe Dumitru Coarnă că are un limbaj dublu. "Odată spune că actuala lege a pensiilor este nelegală şi că trebuie plafonată şi că trebuie să creştem vârsta de pensie, iar atunci când vrem să corectăm această legislaţie, ne ameninţă cu proteste. Cărei poziţii a domnului Coarnă să îi răspund eu, acum?", a afirmat ministrul de Interne.

Sursă: Agerpres.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri sociale » Liderul sindical, Dumitru Coarnă, despre salariile poliţiştilor: "Au adus poliţia naţională de râsul ţării"