Litoralul e plin de turiști în acest weekend, în ciuda vremii capricioase
Vremea capricioasă de la malul mării nu a încurcat planurile turiştilor! Ba chiar a fost o zi aglomerară pe plajă. Hotelierii din Mamaia au răsuflat uşuraţi că, în ciuda avertizătilor meteorologilor, nu au existat rezervări anulate, iar gradul de ocupare este tot de sută la sută.

Încă de la primele ore, pe plaja din Mamaia, turiştii s-au grăbit să ocupe şezlongurile. Cei care nu au mai prins locuri libere şi-au pus prosopul direct pe nisip, cât mai aproape de apă.
Deşi au fost doar 25 de grade în aer şi 19 în apă, oamenii tot s-au bucurat de o baie în mare.
Cine a vrut să obţină bronzul perfect, a găsit metoda potrivită să atragă cât mai mult din razele soarelui.
Dacă pentru unii norii şi vântul au creat mici neplăceri, pentru pasionaţii de kitesurf au fost ingredientele necesare pentru senzaţii tari. Cei mai curajoşi s-au întrecut în valurile mării.
Gradul de ocupare în acest weekend la hotelurile din Mamaia este de sută la sută.
Veştile meteorologilor pentru zilele urmatoare nu sunt bune. De duminică, vin ploile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰