Antena Meniu Search
x

Video Magazin de caritate, inspirat din Occident, deschis în Drobeta Turnu Severin

Un tip de magazin extrem de popular în Occident îşi face loc şi în ţara noastră. Vorbim despre magazinele de caritate, menite să îi ajute pe cei fără posibilităţi materiale să facă rost gratuit de lucruri de care fiecare dintre noi are nevoie. Unul s-a deschis chiar în Drobeta Turnu Severin, cu ajutorul donaţiilor din partea oamenilor.

de Monica Palade

la 18.02.2021, 17:21

Vezi și

Este un magazin de caritate, unde oamenii aduc tot ce le este în plus în casă, de la veselă, rechizite, cărţi, jucării, haine.

Pe scurt, obiecte care sunt încă în stare bună şi care mai pot fi folosite şi de cei care nu şi le permit. Pe toate le pot aduce locuitorii din Drobeta Turnu Severin la acest magazin de caritate. În spatele iniţiativei stă Cerasela. 

Cerasela Nărămzoiu, președinte ONG: "Eu am făcut voluntariat aproape doi ani la un magazin similar, în Marea Britanie, de acolo mi a şi venit ideea, conceptul e luat de la ei. Trebuie să înţelegem că aici nu e un magazin second hand clasic". 

În vreme ce unele bunuri donate sunt puse la vânzare chiar aici, în magazin, ca să întreţină activitatea ONG-ului, altele merg direct la familiile nevoiaşe. Sunt cazuri despre care află din presă sau de la cei care calcă pragul magazinului. 

Iniţiativă lăudabilă

"Toată lumea mai face curăţenie în casă şi mai are lucruri pe care nu le foloseşte nu le îmbracă şi zac aruncate, poate cineva s-ar apuca ca de un lucru nou primind ceva în dar. L-am descoperit poate pentru că-mi doream demult ca cineva în oraşul nostru să aibă această iniţiativă lăudabilă. Ştiam formatul magazinul din Bucureşti". 

Cei care donează obiecte beneficiază şi de reduceri de 10 la sută la alte lucruri expuse în magazin. În plus, dacă aveţi vreme puteţi face şi voluntariat - vânzarea la casă sau sortarea bunurilor primite sunt pe lista de atribuţii. Programul magazinului de caritate inspirat din Occident este de luni până vineri, de la ora 10 la 18. 

Citeşte şi: Primul magazin fără risipă din București: O mică afacere profitabilă

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Magazin de caritate, inspirat din Occident, deschis în Drobeta Turnu Severin