Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Educatoarea filmată în timp ce agresa copiii la grădiniţă a fost obligată de judecători să se interneze la PSIHIATRIE

Premieră în învăţământul românesc! Educatoarea din Vrancea, filmată de un părinte în timp ce-şi bătea elevii preşcolari, obligată să se interneze.

de Redactia Observator

la 17.10.2017 , 20:39

Premieră în învăţământul românesc! Magistraţii au decis ca educatoarea din Vrancea, filmată de un părinte în timp ce-şi bătea elevii preşcolari, să fie internată într-o clinică de psihiatrie. Luna trecută, ea s-a întors la catedră, deşi avea probleme psihice încă din 2005. Atenţie, urmează informaţii şi imagini care vă pot afecta emoţional.

"De ce faci tu asa? Faci pe prostul, asta se pedepseste." Aşa le vorbea educatoarea copiilor nu mai mari de câţiva ani. O mamă a filmat scenele şocante, în toamna anului trecut. În ciuda dovezilor, s-a întors la catedră. A fost declarată aptă să predea. 

Pentru doar câteva săptămâni, însă. În procesul în care educatoarea este judecată pentru comportament abuziv, judecătorii au decis, în premieră, internarea ei într-o clinică de psihiatrie. Pentru a-i proteja pe copii.

Vezi și

"O comisie medicală va analiza starea de sănatate a doamnei educatoare şi, în urma rezultatelor medicale, va dispune această comisie continuarea sau încetarea atribuţiilor de cadru didactic.", spune Lauriana Ailincuţei, inpector şef ISJ Vrancea. Rechizitoriul arată însă că problemele educatoarei sunt vechi. În ultimii 12 ani, a fost internată în repetate rânduri la psihiatrie. 

Nu este prima oară când un dascăl filmat în timp ce îşi abuzează elevii se întoarce la catedră. Profesoara din Constanţa  care venea la şcoală cu un cuţit în geantă, predă în continuare. 

Deşi educatoarea din Vrancea s-a supus deciziei şi este, în acest moment, internată, a atacat deja decizia judecătorilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Educatoarea filmată în timp ce agresa copiii la grădiniţă a fost obligată de judecători să se interneze la PSIHIATRIE