Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Manifest pentru lectură: motive să citești zilnic

Un studiu din 2018 a arătat că în România se alocă doar cinci minute pe zi lecturii, în comparație cu țări europene precum Suedia sau Polonia în care se petrec 12-13 minute pe zi cu cartea în față.

de Redactia Observator

la 09.08.2019 , 14:08

În România se alocă doar cinci minute pe zi lecturii Motive pentru a citi zilnic - unsplash.com

Un studiu din 2018 a arătat că în România se alocă doar cinci minute pe zi lecturii, în comparație cu țări europene precum Suedia sau Polonia în care se petrec 12-13 minute pe zi cu cartea în față.

Dacă ne întrebăm „de ce nu citesc românii?”, una dintre explicații este ora de limba română din școli care nu oferă elevului șansa de a înțelege într-un mod personal cartea, ci îl pune să memoreze comentarii obligatorii scrise din viziunea altora.

De asemenea, ne lipsește o „cultură a relaxării” în această țară, a cărei societate este tot timpul pe repede-înainte. Prinși în malaxorul cotidian, mintea nu se oprește din fugă. Iar seara, când ajungem acasă suntem mult prea obosiți ca să deschidem o carte.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, generația tânără se poticnește cu cartea în mână, aceasta fiind schimbată pe jocuri video sau filme. Iar copiii de azi pierd exact esențialul lecturii, și anume, faptul că citind îți poți crea propria lume.

Pe acelaşi subiect

De ce să citim azi, 2019? Motivele se află mai jos:

1. Autodisciplina 

Fii un ninja-samurai disciplinat care taie cu sabia monotonia din metrou, din tramvai, care se bucură de o clipă de respiro pe o bancă în parc fără să-i pese de străinii care trec pe lângă el.

Antrenează-ți șirul gândurilor care te bombardează zilnic. Majoritatea sunt parazite și nu au ce să caute acolo. Prin lectură exersezi îți concentrarea și îți dirijezi gândurile într-o singură direcție.

După câteva luni de practică nu doar o să devii mai bun la această tehnică, dar îți vei observa creierul mai relaxat și mintea mai curată.

2. Producător, regizor, scenarist, actor, cititor...

Ne plac tare mult filmele, doar sunt printre cele mai bune invenții ale secolului trecut! În schimb, odată cu apariția lor am pierdut ceva esențial și anume imaginația.

Am devenit leneși, astfel, preferăm de multe ori un film în defavoarea unei carți. Frumusețea lecturii este că se lasă filtrată prin tine, prin creativitatea ta, prin subiectivitatea ta.

Psihologii îndeamnă să îi lăsăm pe copii cât mai mult cu o carte alături și să îi încurajăm să citească. Inteligența emoțională și empatia sunt trăsături care îi vor ajuta pe mai departe, odată ce au deprins pofta de lectură. 

De asemenea, cartea îți oferă informații: cu cât cunoști mai mult, cu atât înțelegi mai mult. Cunoașterea nu are valoare, fie că preferi beletristica, fie tratatele despre fizică cuantică. 

Doar informația este putere, iar puterea este la omul care citește!

3. Vorba dulce mult aduce

Un motiv în plus să citești este acela că vocabularul tău se îmbogățește, tonul vocii se schimbă și îți găsești ușor cuvintele. Storytellingul a devenit în ultimii ani o armă convingătoare în afaceri și relațiile sociale. Cei care citesc sunt foarte buni în acest domeniu și reușesc să îi capteze pe cei din jur. 

Dar cum te poți motiva să citești mai des și să nu pierzi din ritm? Poți să folosești Pinterest ca sursă de inspirație. Găsești zeci de template-uri simpatice care te provoacă la a citi genuri diferite de literatură.

De altfel, dacă nu ești adeptul unei cărți fizice, ideal pentru tine este să investești într-un Kindle sau eBook Reader. Iar dacă îți descarci aplicația Goodreads vei avea o sursă nesecată de inspirație la un click distanță.

Manifestă plăcerea de a citi și hai să facem din România o țară „infestată” de microbul sănătos al cititului. Este unul din hobby-urile care trebuie practicate în fiecare zi, fără pauze și fără scuze!

Photo credit: Unsplas

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Manifest pentru lectură: motive să citești zilnic