Antena Meniu Search
x

MARE atenţie, şoferi! Ocoliţi Transalpina şi Transfăgărăşan în acest weekend

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat închiderea temporară în zilele acestui weekend - pentru câteva ore - a circulaţiei publice pe cele mai spectaculoase tronsoane rutiere din ţară, Transalpina şi Transfăgărăşan.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat închiderea temporară, în perioada 9.07.2016 - 10.07.2016, a circulaţiei publice pe cele mai spectaculoase tronsoane rutiere din ţară, Transalpina şi Transfăgărăşan.

Astfel, circulaţia rutieră va fi închisă pe DN 67C (Transalpina), pe sectorul cuprins între km 16+000 ( ieşire din localitatea Novaci ) şi km 23+000 ( intrare în localitatea Rânca ). Închiderea se va efectua astfel: - 09.07.2016 – în intervalul orar 8.00-13.00 şi 14.00-19.00 (practic se va putea circula numai dimineaţa până în ora 8.00, apoi după-amiaza numai între orele 13.00 şi 14.00 şi seara după ora 19.00); - 10.07.2016 – intervalul orar 8.00-12.00 şi 13.00-18.00 (circulaţie liberă numai până la ora 8 dimineaţa, apoi în intervalul 12.00-13.00 şi seara după ora 18.00).

“Restricţia se impune în vederea desfăşurării etapei a IV-a din cadrul Campionatului Naţional de viteză în Coastă Dunlop - Cupa Gorjului”, a precizat CNADNR.

De asemenea, participanţii la trafic sunt anunţaţi că, în data de 9.07.2016, în intervalul orar 12.30-16.00, traficul rutier va fi închis în tunelul aflat pe drumul naţional DN 7C (Transfăgărăşan), cuprins între km 115+926 - km 116+808.

“Restricţia se impune pentru a permite desfăşurarea evenimentului sportiv Sibiu Cycling Tour 2016”, a spus CNADNR. Iar în intervalul orar 12.00-16.00, circulaţia autovehiculelor se va desfăşura restricţionat între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, respectiv între km 122+500 – km 129+500.

sursa: adevarul.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » MARE atenţie, şoferi! Ocoliţi Transalpina şi Transfăgărăşan în acest weekend