Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Marea Moşmondeală" a ajuns la a IV-a ediţie în Sibiu. Moşii Crăciun s-au luat la întrecere pe străzile oraşului, în scop caritabil

Sibiul a fost plin de... Moşi Craciun, aseară. Întâlnirea lor a avut un scop unic: au alergat pe un traseu de trei kilometri pentru a susţine financiar deplăsările echipei de baschet în scaun rulant "Zburatorii", la competiţiile din ţară. 

de Redactia Observator

la 18.12.2021 , 09:36

Participanţii au împărţit bomboane trecătorilor şi au fost admiraţi şi fotografiaţi de turiştii suprinşi să vadă atâţia moşi într-un singur loc. Marea MoşMondeală - aşa cum au numit organizatorii competiţia caritabilă - a ajuns la a IV-a ediţie şi a strâns la linia de start 140 de concurenţi de toate vârstele. 

Banii vor ajuta deplăsările echipei de baschet în scaun rulant ''Zburătorii''

Rhea are doar doi ani şi este cea mai tânără concurentă la Marea MoşMondeală.  

Vezi și

Bunica fetiţei: Avem cea mai tânără moşmondică care participă astă seară. La prima ediţie avea 5 săptămâni. Vom participa în fiecare an.

Pe acelaşi subiect

Toti alergătorii au fost aşteptaţi la linia de sosire de beneficiarii acestui demers caritabil: echipa de baschet ''Zburatorii''.

Daniel Troancă - organizator Marea Moşmondeală: Alergăm ca să-i ducem la competiţii, să nu ne antrenăm, ca să zic aşa, degeaba, şi de abia aştepăm la anul, cu banii strânşi de aici să putem merge prin ţară. 

Doina Oroian - membru echipa Zburătorii: Visul meu este să reuşim să aducem chiar şi o cupă la Sibiu în urma acestor competiţii şi să demonstrăm celorlalte persoane cu dizabilităţi, care sunt ferm convinsă că există undeva în casele românilor, că viaţa este afară.

Cursa nu a fost una cronometrată, aşa că toţi Moşii care au trecut linia de sosire au fost declaraţi căştigători. 

David Răulea - membru echipa Zburătorii: Avem pentru ei nişte medalii făcute manual. În fiecare an încercăm să venim cu ceva nou.

Copil: Este bine să faci un lucru frumos, chiar dacă alergi sau dăruieşti. Şi nu contează dacă faci un lucru minor, măcar celălalt care primeşte o să se bucure. 

Organizatorii speră că anul viitor vor putea organiza o ediţie cu mai mulţi participanţi. Astfel de competiţii au loc în fiecare an înainte de Crăciun în marile oraşe din întreaga lume.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » "Marea Moşmondeală" a ajuns la a IV-a ediţie în Sibiu. Moşii Crăciun s-au luat la întrecere pe străzile oraşului, în scop caritabil