Masca de protecție, mai mult în buzunar decât pe față. Regulile de igienă sunt încălcate cu grație
După ce am respectat cu sfinţenie restricţiile în starea de urgenţă, starea de alertă a venit cu relaxări. Ne-am relaxat, o dată, de două ori, până ne-am relaxat de tot. Şi asta se vede în statisticile oficiale: am înregistrat 345 de cazuri noi de infectări în numai 24 de ore. Cauzele se văd cu ochiul liber. Distanţarea socială şi masca de protecţie au devenit opţionale, chiar şi în locurile extrem de aglomerate: în pieţe, farmacii, benzinării sau chiar în mijloacele de transport în comun regulile sunt încălcate cu graţie.
- Masca de protecţie a devenit noul brăduţ din maşini.
- Măsurile de protecție, tot mai puțin respectate
În plină stare de alertă, când cazurile de coronavirus cresc constant, măştile de protecţie stau cel mai bine în buzunare, în genţi, strânse în mână, sub bărbie sau deloc. Iar pentru şoferi par simple obiecte de decor.
Masca de protecţie este noul brăduţ din maşini, doar că nu emană un miros frumos, ci este un adevărat burete de microbi şi bacterii. Masca în trei pliuri nu se refoloseşte, iar dacă faceţi acest lucru este ca şi cum v-aţi pune pe faţă un mop cu care abia aţi şters pe jos.
În pieţe, aproape nimeni nu se protejează. Nici comercianţii, nici clienţii. Să nu mai vorbim despre distanţarea socială. Regulile se respectă numai în faţa camerei de filmat.
O problemă medicală. E explicaţia oferită cel mai des de cei care nu poartă mască în locurile unde e obligatorie. În pieţe, autobuze, farmacii, magazine, taxiuri.
Explicaţii primim și de la o angajată dintr-o benzinărie. Femeia are mască, la fel şi colegii ei. Clienţii, însă.sunt mai greu de convins.
Puţini sunt cei care respectă regulile şi care poartă masca în mod corect.
ADRIAN MARINESCU, SPECIALIST BOLI INFECŢIOASE - Am prins masca, e important să o aşezăm cât mai bine astfel încât să vină cât mai etanş pe planul feţei şi e important ca atunci când o scoate să o scoatem din spate către în faţă.
Pentru nepurtarea măştii de protecţie, amenda este de până la 2.500 de lei.
România întregistreză azi 345 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2. O cifră care nu s-a mai raportat din data de 7 mai, atunci când încă eram în stare de urgenţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰