Exclusiv! Povestea omului care a reparat 50 de inimi de copil în timpul pandemiei, în România

Se bucură la reuşite, dar îi rămân în minte doar insuccesele

Înainte să plece spre camera de hotel unde stă în Bucureşti, doctorul trece să îşi salute micii pacienţi. 

Cel mai mic pacient din timpul pandemiei avea 5 ore de la naştere. Dacă nu era aici, copilul „putea să trăiască de la o zi la zece zile”. Îi ține minte pe toți și spune că este un dar divin să fii cardiochirurg de copii, pentru că sentimentul când o inimă pornește în mâna lui e unic.

Tammam Youssef, medic: Simt că aceşti copii sunt nepoţii mei, copiii mei care trebuie să le dau o mână de ajutor. De fiecare dată e la fel. Rămâi cu coronarele strâmte, rămâi cu frică până când simți că inima bate în mod regular și frumos. Atunci ți se duce frica. Vine liniștea și bucuria. 

Că a supraviețuit copilul este extraordinar. Dar durerea că o operație nu a reușit este mult mai mare. Este foarte dificil să trecem peste un insucces. Medicul nu poate să dea viața la nimeni când îi vine ceasul. Toată omenirea nu poate să îl salveze. În cer este scris la toți momentul când ne naștem, momentul când murim. Când ajungem la momentul acela nimeni nu poate să facă nimic. Dar dacă se întâmplă și cei care au murit acum 20-30 de ani nu îi uităm niciodată. De cei pe care îi salvăm nu ne mai aducem aminte.

„Dumnezeu a vrut ca eu să fiu aici în perioada aceasta”

A rămas în România mai mult decât era programat, blocat de pandemie. Putea să plece, dar s-a gândit la copiii care nu se mai puteau opera în afara graniţelor.

Tammam Youssef, medic: Am fost la limită. Puteam să plec, chiar și după ce s-au închis granițele. Dar erau foarte mulți copii programați pentru operație în străinătate, iar cum granițele erau închise aceste urgențe nu puteau fi rezolvate. Am zis că probabil Dumnezeu a vrut ca eu să fiu aici în perioada aceasta ca să salvăm acești copii. 

O şansă imensă a primit şi Patrick, care a împlinit o lună şi jumătate și căruia medicii îi repară aorta. 

Se vorbeşte puţin în sală. Cât să se audă mai bine bătăile unei inimi care acum câteva săptămâni s-a oprit dar a repornit pe aceeaşi masă de operaţie. 

Reporter Observator: Pe masa de operaţie e un copil mic. Inima lui e aşa, cât să o ţii în 3 degete... N-o să putem să vă arătam operaţia în sine dar pot să vă spun că în spate, pe un monitor, se vede cum medicii îi cos efectiv aorta băieţelului. E vasul de sânge care pleacă din inimă către întreg corpul. 

Bătăile inimii sunt singurele care se aud continuu. Doar din când în când, vocea medicului sparge liniştea. După două ore în sala de operaţie, inima bebeluşului bate cu şi mai multă putere.

Reporter Observator: De obicei, când se fac astfel de intervenţii, holurile sunt pline de umbre de mame care se plimbă dintr-un capăt în altul şi a căror inimă bate de două ori: o dată pentru ele şi o dată pentru copilul care este pe masa de operaţie. Acum, vremurile au schimbat regulile. Mama aşteaptă finalul operaţiei şi vestea bună izolată, într-un salon, la alt etaj.

50 de inimi a reparat medicul la Spitalul Marie Curie din Bucureşti numai în ultimele două luni. Secţiile de cardiologie, terapie intensivă nou născuţi şi cardiochirurgie au lucrat non stop. 

Alin Nicolescu, şeful secţiei de cardiologie: Activitatea a fost la 200% din activitatea normală. Am lucrat zi-noapte, inclusiv în weekend-uri.

Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți: Faptul că l-am avut pe profesorul Tammam acasă a însemnat viaţa a 50 de copii şi, evident, pentru echipa noastră, a însemnat un training. Spunea profesorul Tammam că vrea să îi vadă la externare când se bucură. Una e să vezi lacrima unui părinte care se bucură, alta e să vezi lacrima unui părinte care plânge că fie că a murit copilul fie că nu a putut să fie operat.