Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Internaţională a Romilor

Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Internaţională a Romilor, că este important să înţelegem care sunt tradiţiile.

de Redactia Observator

la 07.04.2018 , 11:45

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Internaţională a Romilor - Hepta

Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Internaţională a Romilor, că este important să înţelegem care sunt tradiţiile, valorile, aspiraţiile şi nevoile comunităţilor rome, pentru a găsi soluţii de incluziune socială a membrilor acestei minorităţi, prezervând, în acelaşi timp, identitatea lor culturală. El mai afirmă că suntem datori să sprijinim această minoritate în rolul pe care îl joacă în consolidarea ţării.

"De Ziua Internaţională a Romilor, transmit gândurile mele bune cetăţenilor de etnie romă din ţara noastră! Ca în fiecare an, 8 aprilie constituie şi un prilej potrivit de a readuce în atenţia publică problemele cu care se confruntă una dintre cele mai numeroase minorităţi etnice din Europa, care este încă expusă diverselor forme de excludere socială şi de marginalizare. Este important să înţelegem care sunt tradiţiile, valorile, aspiraţiile şi nevoile comunităţilor rome, pentru a identifica acele soluţii care contribuie concret la incluziunea socială a membrilor minorităţii rome, prezervând, în acelaşi timp, identitatea lor culturală", spune Klaus Iohannis.

În opinia acestuia, în anul Centenarului României trebuie să evidenţiem contribuţia cetăţenilor de etnie romă la istoria şi diversitatea societăţii noastre.

Articolul continuă după reclamă

"Suntem, în aceeaşi măsură, datori să sprijinim această minoritate în rolul pe care îl joacă în consolidarea ţării noastre ca un spaţiu al coeziunii sociale şi al solidarităţii în jurul marilor proiecte naţionale, construite pe valorile toleranţei şi respectului reciproc", adaugă şeful statului.

Ziua internaţională a romilor este marcată în 8 aprilie şi aminteşte de data la care, în anul 1971, s-a desfăşurat, la Londra, primul congres internaţional al romilor, fiind acreditat oficial termenul ''romi'' pentru a-i desemna pe membrii etniei.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum faceţi față temperaturilor extreme din aceste zile?
Observator » Ştiri sociale » Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Internaţională a Romilor