Antena Meniu Search
x

Mesajul lui Traian Băsescu pentru familiile celor opt victime ale accidentului de lângă SIBIU!

Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe după accidentul de elicopter din Sibiu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa opt militari, şeful statului afirmând că este un moment trist pentru Armată, pentru popor şi pentru el, personal

Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe după accidentul de elicopter din Sibiu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa opt militari, şeful statului afirmând că este un moment trist pentru Armată, pentru popor şi pentru el, personal

"Doresc să-mi exprim regretul pentru tragicul accident petrecut astăzi în judeţul Sibiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa opt militari şi doi au fost răniţi. Este un moment trist pentru Armata României, pentru poporul român şi pentru mine personal", se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu, informează Administraţia prezidenţială.

Şeful statului a transmis "sincere condoleanţe familiilor îndoliate şi tuturor celor care le-au fost aproape". "Totodată, le doresc însănătoşire militarilor răniţi şi îmi exprim solidaritatea cu familiile acestora", mai transmite preşedintele Băsescu.

Citeşte şi Accident aviatic Sibiu: Primele imagini de la locul tragediei

Blestemul cerului! Cele mai grave accidente aviatice din România

Un elicopter militar s-a prăbuşit la Sibiu! Opt morţi şi doi răniţi

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri sociale » Mesajul lui Traian Băsescu pentru familiile celor opt victime ale accidentului de lângă SIBIU!