Video Meserii esenţiale evitate de tineri, în România, deşi salariile sunt atractive
Nu avem forţe proaspete şi nici soluţii pentru forţa de muncă îmbătrânită. Tinerii fie pleacă în străinătate, fie se îndreaptă către alte meserii, iar profesionişti din domenii-cheie ies la pensie unul câte unul. La metrou şi pe căile ferate, vârsta medie a angajaţilor e cu mult trecută de 50 de ani.
Mulţi angajaţi ies la pensie, tinerii se codesc să se angajeze
La 40 de ani, Cristian este unul dintre cei mai tineri angajaţi de la metrou. Cei mai mulţi dintre colegii săi de breaslă se apropie încet de vârsta pensionării.
Cristian Bratu - inginer secţia automatizări: "În jur de 60, 62, 65 de ani este vârsta maximă. Persoanele care ajung să iasă la pensie. Să vorbim deschis. Sunt mulţi care nu ajung la pensie că sunt boli pe care le dezvoltăm din cauza mediului, din cauza condiţiilor în care lucrăm, a prafului. E exact ca în peşteră, m-a îmbătrânit, e clar că m-a îmbătrânit. Din punct de vedere al sănătăţii, e clar."
Deşi în ultimii ani s-au dat în exploatare 12 staţii noi, numărul celor care s-au pensionat e mult mai mare decât al celor noi angajaţi.
Oameni care lucrează de aproape 40 de ani în sistem
În Bucureşti, metroul funcţionează de 41 de ani, iar de 38 de ani lucrează aici şi Daniel Bălăşoiu. A văzut cum au apărut aproape toate staţiile subterane. S-ar fi putut pensiona încă de acum 4 ani, dar nu o face încă.
Daniel Bălăşoiu - şef laborator secţia electroenergetică: "Mai scârţâim pe la câte un picior, pe la câte o mână. Asta în cazurile frumoase. Spuneaţi că aţi intrat în meserie de la 19 ani. De când nu aţi mai văzut un tânăr de 19 ani să vrea să lucreze la metrou? Ohoo. Cam de mult. Cam de mult. Nu ştiu neapărat dacă e o problemă de generaţie"
Mediul plin de noxe şi lipsa şcolilor profesionale sunt primele două motive pentru care nu există angajaţi tineri la metrou. Nici măcar salariile nu îi atrag, deşi media e de şapte mii de lei lunar.
Salariu atractiv, interes redus
Nici la CFR situaţia nu e mai roz. Din cei aproape 3.400 de mecanici, conductori şi şefi de tren, aproape 700 se vor pensiona în următorii doi ani. Până atunci, CFR încearcă să pregătească personal care să îi înlocuiască pe cei care vor pleca. Mulţi, însă, renunţă pe parcurs.
Adrian Vlaicu - şef oficiu marketing CFR: "La CFR Călători, în cursul anului trecut, când s-au făcut analize, vârsta medie era de 53 de ani. Cele mai mari pensionări sunt aşteptate în cursul acestui an şi anul viitor. Sunt tineri, vin, văd şi pleacă. Li se pare greu sau de ce? Li se pare o meserie grea. Gândiţi-vă că atunci când toată lumea pleacă în concediu, tu ca feroviar munceşti, că atunci trebuie să asiguri transportul"
Teodor Rus - mecanic: "Tatăl meu a fost mecanic de locomotivă şi bunicii meu au fost tot ceferişti. Cam de la 7 ani, eram copil, m-a dus tatăl meu prim dată la depouri"
Teodor Rus este mecanic instructor la depoul Bucureşti şi a intrat prima dată în contact cu meseria tot la 19 ani. Anul următor, însă, va ieşi la pensie.
Teodor Rus - mecanic instructor: "Mi-a plăcut. Deşi este foarte grea, este frumoasă că vezi ţara, dar este foarte grea. Momentele neplăcute sunt acelea, la trecerea de cale ferată se mai trece cu maşina, nu sunt atenţi, astea sunt cele mai neplăcute, în rest e frumos"
Trei ani durează formarea unui mecanic de tren, iar candidaţii trebuie să aibă obligatoriu liceul şi diploma de bacalaureat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰