Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Metrorex începe licitaţia pentru linia de metrou care face legătura între Aeroportul din Otopeni şi Bucureşti

Agenţia Internaţionale de Cooperare a Japoniei au discutat la Bucureşti despre „Legătura Reţelei de metrou cu Aeroportul Intenaţional Henri Coandă.

de Redactia Observator

la 01.11.2017 , 10:25

Reprezentanţi ai Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei au discutat la Bucureşti cu noua echipă a Ministerului Transporturilor despre proiectul „Legătura Reţelei de metrou cu Aeroportul Intenaţional Henri Coandă (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni), pe care agenţia îl finanţează cu 330 milioane euro. Metrorex a anunţat miercuri că urmează licitaţia pentru lucrările aferente proiectului, scrie News.ro

”Urmează continuarea proiectului printr-o serie de acţiuni specifice etapei de licitaţie pentru execuţia lucrărilor de structură”, arată compania, într-un comunicat.

Proiectul pentru Magistrala 6 a parcurs până în prezent mai multe etape în care au fost aprobate mai multe acte normative: indicatorii tehnico-economici, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov, iar pe 20 iulie a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 496/2017 privind declanşarea procedurilor de expropriere aferente proiectului.

Articolul continuă după reclamă

Între 30-31 octombrie, mai mulţi reprezentanţi ai Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei (JICA) au venit la Bucureşti pentru a verifica stadiul implementării proiectului „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional – Henri Coandă”, proiect co-finanţat prin Acordul de împrumut semnat la Tokyo, în data de 10 martie 2010 între România şi JICA.

Acordul de împrumut are o valoare de 330 milioane euro.

Reprezentanţii Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei au purtat discuţii cu secretarii de stat din Ministerul Transporturilor, Ninel Cercel şi Maria Magdalena Grigore, cu directorii direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, precum şi cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice şi directorul general al Metrorex, Marin Aldea şireprezentanţi ai consultanţilor proiectului şi al altor instituţii implicate în acest proiect.

”Vizita reprezentanţilor japonezi face parte din seria mai multor întâlniri şi discuţii care au avut loc pe această temă, pe parcursul derulării proiectului”, precizează Metrorex.

Linia de metrou Magistrala 6 va asigura legătura reţelei de metrou a municipiului Bucureşti cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni.

Magistrala 6 de metrou face joncţiunea între serviciul de transport public urban şi serviciile de transport regional, naţional şi internaţional feroviar şi aerian, asigurând o legătură urbană rapidă de mare capacitate, informează compania de stat.

Durata de execuţie a proiectului este de patru ani.

Magistrala 6 extinde reţeaua din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pe o lungime de 14,2 km şi cu o capacitate de transport de 50.000 de călători/oră, si asigură legătura directă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni.

Valoarea totală a investiţiei este de 5,9 miliarde lei, cu TVA inclusă.

Magistrala va permite legarea directă între Gara de Nord şi Aeroport Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor.

De asemenea, Guvernul a aprobat în luna iulie declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor care se află pe traseul Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, etapa necesară pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului, sumele individuale estimate aferente despăgubirilor fiind în cuantum de 62,8 milioane lei.

Imobilele, prorietate privată, supuse exproprierii se află în Sectorul 1 şi în oraşul Otopeni.

Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor, sunt în cuantum de 62,8 milioane lei şi reprezintă despăgubirile pentru un număr de 42 de imobile cu o suprafaţă de expropriat de 39.160 mp. Fondurile sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Metrorex începe licitaţia pentru linia de metrou care face legătura între Aeroportul din Otopeni şi Bucureşti