Ministerului Apărării recrutează rezervişti voluntari. Care sunt condițiile
Ţară, ţară vrem ostaşi! Este apelul Ministerului Apărării, aflat în căutare de rezervişti voluntari. Procesul de selecţie a început deja, iar pregătirea durează nouă săptămâni
Ţară, ţară vrem ostaşi! Este apelul Ministerului Apărării, aflat în căutare de rezervişti voluntari. Procesul de selecţie a început deja, iar pregătirea durează nouă săptămâni. Apoi, rezerviştii militari pot continua să lucreze în orice domeniu şi primesc lunar şi câteva sute de lei din partea Armatei Române. Astfel, statul ştie că poate conta pe ei în situaţii de criză sau de război.
După ce schimbă hainele de civil cu echipamentul pus la dispoziţie de unitatea militară, urmează prima lecţie: locul în formaţie şi poziţia drepţi.
Cu exerciţiu, toate comenzile ajung să fie un reflex, spun militarii Batalionul 2 Infanterie Călugăreni. Urmează lecţia care-i atrage cel mai mult pe rezerviştii militari: mânuirea armelor.
Pregătirea durează 9 săptămâni timp în care rezerviştii voluntari stau în cazarmă cu militarii. ulterior 15 zile în fiecare an trebuie să revină aici să continue pregătirea
La instrucţie ajung toţi cei care au trecut de vizita medicală. Se pot înscrie atât femeile cât şi bărbaţii, cu vârstele cuprinse între 18 şi 55 de ani.
Programul a început în 2017 şi de la an la an sunt tot mai mulţi candidaţi, spun cei din Ministerul Apărării.
Anul acesta sunt peste 1.300 de locuri pentru rezerviştii voluntari în unităţi militare din 20 de judeţe. Se pot înscrie până pe 23 august.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰