Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Liviu Pop explică sursa scandalului diplomatic româno-ungar, după problema de la liceul din Târgu Mureş. Comentariul TĂIOS al premierului

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a afirmat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că problema de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş nu este a instituţiei pe care o reprezintă, ci este o "problemă locală", existând o soluţie, pe care nu a prezentat-o însă public. Premierul Mihai Tudose a comentat, ironic, că situaţia din Târgu Mureş este "ditamai problema naţională", pe când adevărata criză este în Ucraina, unde sunt închise toate şcolile româneşti.

de Redactia Observator

la 07.09.2017 , 15:11

"Avem o situaţie specială la Tg Mureş. Nu este atributul Ministerului Educaţiei. După şedinţa de guvern aş vrea să vă prezint câteva soluţii, care sunt locale. Noi avem în momentul de faţă tratament egal faţă de toate minorităţile din România. Nu avem o problemă la nivelul ministerului, este o problemă locală. E şi un dosar DNA în lucru. Cred că avem o soluţie prin care elevii să nu sufere acolo", a spus Pop.

Premierul Mihai Tudose a comentat ironic situaţie, afirmând că eforturile trebuie depuse în Ucraina, unde există probleme mai mari.

Articolul continuă după reclamă

"Chiar este o situaţie deosebită (în Ucraina - n.r.). Noi avem ditamai problema naţională cu o şcoală şi acolo ni s-au închis toate", a spus el.

Ministerul Afacerilor Externe transmite, joi, că "a luat notă cu îngrijorare" de noua lege a Învăţământului adoptată de către Rada Supremă a Ucrainei, spunând că, potrivit prevederilor Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învăţa în limba sa maternă. Noua Lege a Educaţiei adoptată de Parlamentul de la Kiev prevede că în şcolile din această ţară studiile se vor desfăşura doar în limba de stat, astfel că va fi desfiinţat treptat sistemul de predare în limba minorităţilor naţionale.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Liviu Pop explică sursa scandalului diplomatic româno-ungar, după problema de la liceul din Târgu Mureş. Comentariul TĂIOS al premierului