Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mort în arest, iar familia acuză poliția

Moartea l-a prins înaintea legii. Un bărbat acuzat de trafic de persoane şi proxenetism a leşinat în arestul Poliţiei Galaţi. După ce a fost transportat la spital, suspectul a murit în doar câteva ore.

de Redactia Observator

la 06.09.2014 , 19:50

Moartea l-a prins înaintea legii. Un bărbat acuzat de trafic de persoane şi proxenetism a leşinat în arestul Poliţiei Galaţi. După ce a fost transportat la spital, suspectul a murit în doar câteva ore.

Familia îi acuză pe poliţişti că nu au avut grijă de el, deşi aceştia ştiau că suferă de inimă, diabet şi pietre la rinichi. Bărbatul a fost transportat în mod repetat la spital, dar nu a fost niciodată internat pentru că. nu ar fi avut cine să îl păzească.

Iura Dobrev a murit ieri, la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Înainte să ajungă acolo, a stat mai bine de două luni în arestul poliţiei. A fost încătuşat la sfârşitul lunii iunie, pentru că, la adăpostul unui salon de masaj, şi-a organizat o adevărată reţea de trafic de persoane. Cazul era anchetat de ceva vreme DIICOT Galaţi. Însă Iura Dobrev era grav bolnav. Iar familia îndoliată susţine acum că în perioada anchetei, nu a primit asistenţă medicală.

Vezi și

În cele două luni de arest, Iura Dobrev a fost transportat de mai multe ori la spital.

Asistenţa medicală o primea după gratii, de la gardieni. Una complet nepotrivită, susţine familia.

În urma autopsiei, Iura Dobrev a murit din cauza unui anevrism pe aortă. Ruperea arterei a dus la o hemoragie masivă şi apoi la deces. Acum, rudele vor să facă plângere pentru pedepsirea vinovaţilor.

Ipj Galati a refuzat sa comenteze acuzaţiile aduse. Procurorii vor stabili împrejurările în care a murit bărbatul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Mort în arest, iar familia acuză poliția