Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Motivul pentru care gospodinele din Maramureş folosesc slănină la vopsitul ouălor de Paşte

Au început deja pregătirile pentru masa de Paşte. Legenda spune că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică niciodată. Dacă în trecut, erau colorate cu coji de ceapă, acum tradiţia este adaptată, iar ouăle roşii sunt decorate cu modele unice. În unele sate din Maramureş însă, obiceiurile se păstrează şi acum cu sfinţenie.

de Redactia Observator

la 13.04.2023 , 21:14

Anastasia și mama ei s-au apucat de vopsit de la primele ore. Ouăle sunt înroşite cu coji de ceapă. 

Raluca Botiz: Am ales ouă proaspete, ouă de la ţară, le-am degresat, le-am spălat după care am încercat să alegem câteva frunzuliţe, le împachetam şi le punem la fiert în oală împreuna cu coji de ceapă galbenă şi coji de ceapă roşie. 

Ouă cu luciu natural

Vezi și

Culoarea se fixează cu oțetul care este adăugat în apa fiartă, iar luciul este natural, dat de slănina de Maramureș: "O să le dăm cu slănină şi o să le pun în partea cealaltă, ca să se vadă mai frumos. 

Pe acelaşi subiect

Ia uite ce frumos a ieşit!"

Din lipsă de timp, vopselurile din comerţ sunt soluţia rapidă şi eficientă. 

Florin Vechiu, chef: Luăm un vas, punem oţetul, adaugăm apă fierbinte. Luăm un plic albastru. Este o joacă de copil. Mai nou avem o culoare mai atractivă, un bronz sidef care nu necesită apă cu oţet. Va fi o formă şi un model mai deosebit. 

Ce semnifică vopsirea ouălor cu vopsea roşie

Există credința că ouăle fierte și înroșite în Joia Mare nu se strică pe tot parcursul anului. Alegerea culorilor nu este deloc întâmplătoare. Iniţial, roşul era singura culoare folosită, simbolizând sângele lui Iisus. 

Angela Olariu, etnolog: Când maica Domnului a vrut să se apropie de crucea pe care era răstignit Domnul nostru Iisus Hristos s-a gândit ce să ducă în coşuleţul pe care îl avea ca să înduplece paznicii. A mers până la cruce, unde era răstignit, şi a pus coşul la picioarele răstignitului. Din corpul lui Iisus se scurgeau picături de sânge care au înroşit ouăle albe care se aflau în coş. 

Roşu este culoarea vitalităţii si biruinţei, verdele simbolizează renaşterea, iar albastrul este semnul credinţei. Dar cum vremurile se schimbă, odată cu ele şi obiceiurile. Cu pietre preţioase, aurii sau argintii sunt noile trenduri în materie de ouă. 

Roxana Pop: Sincer, mă gâdeam că trebuie să facem o schimbare. M-am săturat de ouăle clasice, roşii. Am zis să facem ceva mai amuzant. Şi uite, ăsta e un ou vampir. 

Şi alegerea ouălor e mai dificilă acum.

Liliana Arapu, producător local: Eu acum, până în Paşte, nu fac faţă la comenzile pe care le am. Oamenii preferă să mănânce BIO.

Ouă transformate în opere de artă

Mariana Andone Rotaru, artistă: Pentru prima dată am încondeiat un ou de struţ în 2018 la rugămintea unei cunoştinţe. Nu voi uita acea clipă niciodată pentru că nu mai văzusem un ou de struţ în realitate.

Artista petrece mai bine de 60 de ore pentru a înnobila un ou. Spune că vrea să transmită mai departe tradiţiile româneşti valoroase. 

Mariana Andone Rotaru, artistă: Motivele vechi pot să meargă spre viitor... un viitor mai bun.  Putem să regăsim într-o operă de artă simboluri şi semne străvechi.

Într-un atelier din Arad, ouăle de plastic sunt transformate în opere de artă. 

Aneta Beatrice Filip, artistă: Acum pictăm un iepuraş pentru o fetiţă. A cerut să fie cu mult roz, cu puţin albastru spre violet şi să fie fericit iepuraşul. Am trimis ouă şi în Canada şi în România în foarte multe locuri şi în Franţa, şi în Germania. 

Ouăle pictate de artist costă între 15 şi 300 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Motivul pentru care gospodinele din Maramureş folosesc slănină la vopsitul ouălor de Paşte