Ninsori și viscol înainte de Paște
Cu trei săptămâni înainte de Paşte, zăpada mieilor a adus fulgi mari la munte. La vârful Omu, troienele ajung şi la 3 metri, iar de pe creste se prăvălesc munţi de zăpadă. Turiştii sunt avertizaţi să nu pornească în drumeţii pe o asemenea vreme.
Cu trei săptămâni înainte de Paşte, zăpada mieilor a adus fulgi mari la munte. La vârful Omu, troienele ajung şi la 3 metri, iar de pe creste se prăvălesc munţi de zăpadă. Turiştii sunt avertizaţi să nu pornească în drumeţii pe o asemenea vreme. Cei care sunt acum la Sinaia înfruntă ploaia rece şi temperaturi de doar 5 grade Celsius.
La 2.000 de metri, la Vârful Omu şi pe platoul Bucegi, peisajul e autentic de iarnă. Ninge, bate vântul şi e ceaţă. Troienele au câţiva metri.
Pe crestele montane, vizibilitatea este scăzută, mai exact sub 40 de metri, iar salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu plece în drumeţii. Totodată şi vântul a început să se intensifice.
- "A ajuns mai scump decât carnea". Cât plătesc românii pe un kilogram de peşte proaspăt, de Bunavestire
- Buna Vestire 2025. Cu cât se vinde un kilogram de crap românesc în cea mai mare piaţă din ţară
- Prima dezlegare la peşte din postul Paştelui. Pe 25 martie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Buna Vestire sau...
- Cum a reinventat un bucătar din Timişoara preparatele vegetale în opere culinare. Reţete inedite pentru Postul...
- Ultimul ospăţ înainte de Lăsata Secului. Cel mai aspru post din an începe de luni şi ţine 7 săptămâni
Turiştii de la munte, întâmpinaţi cu ninsori şi viscol
Turiştii care au ajuns la Cota 1400 din Sinaia au dat peste o vreme mohorâtă. Au admirat câteva minute peisajul, dar n-au rezistat în frig şi s-au refugiat în restaurante.
O turistă din Grecia spune "fără ploaie ar fi fost perfect. Am văzut priveliştea din vârful muntelui şi a fost minunat".
Dacă zilele trecute, la Cota 1400 s-au înregistrat chiar şi 15 grade la soare, luni temperaturile au coborât la 5 grade Celsius.
Vremea se încălzeşte săptămâna viitoare
Iar turiştii spun că "aşteptăm să vină vara, să fie mai plăcut, să venim mai des şi să stăm la aer. Să fugim de aerul îmbâcsit din Bucureşti".
O masă de aer rece din nord-vestul continentului a adus frigul peste România. Zilele următoare vor fi ploioase, după două luni în care nu a căzut niciun strop, iar temperaturile nu vor mai atinge 20 de grade
Vremea se va încălzi abia la sfârşitul săptămânii viitoare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Fii primul care comentează