Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi informaţii despre persoanele rănite în furtuna din Bihor. Unsprezece persoane, între care cinci copii, sunt internate în spital

Unsprezece persoane, între care cinci copii, au fost internate în spital în urma furtunii de ieri, din Bihor. Şapte dintre victime se află în continuare în unităţile medicale. O persoană este în stare gravă.

de Redactia Observator

la 24.07.2017 , 10:04

Unsprezece persoane, între care cinci copii, au fost internate în spital în urma furtunii de ieri, din Bihor. Şapte dintre victime se află în continuare în unităţile medicale. O persoană este în stare gravă.

UPDATE 9.55: Şapte dintre victimele furtunii care a afectat duminică seară judeţul Bihor au rămas internate în două spitale din Oradea, fiind în stare stabilă, însă un bărbat este cu prognostic rezervat în urma unui traumatism cranian sever, fiind operat şi stabilizat pentru moment, informează news.ro.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Articolul continuă după reclamă

Unsprezece persoane - între care cinci copii - sunt internate la două spitale din judeţul Bihor, în urma furtunii puternice de duminică seară, când mai mulţi copaci s-au prăbuşit într-un camping din localitatea Bulz. În urma furtunii, o persoană şi-a pierdut viaţa.

Pe acelaşi subiect

Prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, a declarat, luni dimineaţă, la Antena 3, că cinci copii răniţi în urma furtunii sunt internaţi la Spitalul Municipal. El a precizat că starea acestora este bună, având răni uşoare.

De asemenea, alte şase persoane, între care cei trei răniţi grav, sunt internate la Spitalul Judeţean din Oradea. Prefectul a precizat că, potrivit informaţiilor primite la ora 03.30, unul dintre cei trei răniţi grav a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Potrivit prefectului, nu există persoane dispărute în urma furtunii, iar campingul a fost evacuat.

Prefectul a mai spus că în timpul nopţii în judeţ au mai avut loc furtuni, dar fără a fi înregistrate incidente.

O persoană a murit, iar alte 16 au fost rănite în urma furtunii puternice care a avut loc duminică seară în campingul din localitatea bihoreană Bulz. Trei dintre cele 16 persoane rănite erau în stare gravă.

În timpul furtunii, mai mulţi copaci au fost smulşi de vântul puternic şi s-au prăbuşit peste corturile şi maşinile oamenilor aflaţi într-un camping. De asemenea, oamenii au fost răniţi de grindina care a căzut.

Un copac a căzut peste un autoturism şi a ucis una dintre persoanele care se adăpostiseră în el în încercarea de a scăpa de grindină. În camping erau cazate peste 100 de persoane. În urma incidentelor, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Judeţul Bihor a fost, duminică, sub cod galben de furtună. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Noi informaţii despre persoanele rănite în furtuna din Bihor. Unsprezece persoane, între care cinci copii, sunt internate în spital