Video Nou fenomen social: de ce femeile își creează comunități exclusiv feminine

Femeile au nevoie de alte femei - nu mai este doar un slogan de solidaritate, ci un concept care a adus un nou fenomen în societate. De la săli de sport, până la cafenele şi cluburi de business, găsim comunităţi exclusiv feminine. O lume în care accesul bărbaţilor este strict interzis. Toate aceste spaţii răspund practic unor nevoi fundamentale: siguranţă şi confort total. Fără priviri indiscrete, fără presiune socială, fără competiţie. Dincolo de avantajele unor legături consolidate între femei, există însă şi reversul medaliei. 

de Gabriela Pătrulescu

la 17.04.2026 , 16:52

Tot mai multe femei spun că energia este diferită atunci când sunt înconjurate doar de alte femei - o senzație de putere, confort și liniște. Din această nevoie, în marile orașe a apărut un fenomen în creștere: spații dedicate exclusiv femeilor, unde prezența bărbaților este limitată sau inexistentă, de la săli de sport și cursuri de grup, până la evenimente de business.

Luiza Tudor este fondatoarea unei comunităţi de femei. Regulat organizează întâlniri unde femeile interacţionează şi fac tot felul de activităţi: "Am avut evenimente de la pictură, ateliere de croşetat, scraburi, brăţări împletite. Avem tot felul de ateliere care să dezvolte creativitatea şi să le permită participantelor să socializeze între ele" , povesteşte Luiza.

În zona de fitness, apar săli dedicate exclusiv femeilor, pornind de la ideea de intimitate și siguranță în timpul antrenamentelor. Liliana Milea a deschis o astfel de sală încă din pandemie: "Multe dintre cliente au prins încredere în ele. Se simt în siguranţă când vin aici. S-a creat o comunitate frumoasă".

Articolul continuă după reclamă

Pentru multe dintre ele, avantajul principal este confortul psihologic, lipsa senzației de a fi observate și posibilitatea de a se concentra mai ușor pe antrenament.

Există chiar şi săli de fitness unde femeile se pot duce singure si pot închiria spaţiul exclusiv pentru o singură persoană. David Rudnyanszky, antreprenor, are o astfel de  sală chiar în Capitală:  "Este o proporţie foarte mare de persoane care nu se simt bine în sălile de fitness comerciale.  La noi, 99% sunt femei. La o sală normală se plâng că stau la rând la aparate, că este aglomerat, multe dintre ele suferă de anxietate", explică acesta.

Dariana este una dintre ele. Ani de zile s-a antrenat în sălile de fitness clasice şi a trăit multe momente în care s-a simţit stânjenită: "Ca femei, suntem în anumite perioade ale lunii. Uneori, nu ştii cu ce să te îmbraci. Eşti mai balonată, nu știi cum arată. Atunci ai impresia că toată lumea se uită la tine. Am păţit chiar şi eu să se vorbească, şuşotească pe la spatele meu, lucruri care te scot din motivaţie". 

Există însă și opinii diferite. "Nu înțeleg acest fenomen. Eu prefer o sală normală pentru toată lumea", spun unele persoane, care nu se regăsesc în acest tip de comunități.

Fenomenul este vizibil și în zona de business, unde comunitățile de femei antreprenor s-au extins în ultimii ani, reunind mii de membre și încurajând sprijinul reciproc în dezvoltarea profesională.

Din 2018, Cristina conduce o comunitate de 12 mii de femei care au ajuns să conducă, la rândul lor, afaceri. Recunoaşte însă că echilibrul între femei şi bărbaţi, nu doar în sfera afacerilor, ci şi în societate, este esenţial. 

"Eu cred în echilibru. Nu cred într-o comunitate 100% feminină, cum nu cred că doar o comunitate masculină poate să cucerească vârfurile economice", este de părere Cristina Chiriac, preşedintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin. 

De aceeaşi părere este şi Oana Yucel, Business Coach & Trainer: "Poate că ar trebui să lăsăm şi uşa deschisă să înţeleagă că nu îi refuzăm, că nu ne dorim să fim cu ei, ci că avem nevoie să avem un alt spaţiu, în care să fim doar noi, între femei, aşa cum şi ei vor să fie doar ei, între bărbaţi. Cred că e important să fie gestionat fenomenul, să nu ne ducem doar într o extremă"

În realitate, echilibrul și colaborarea între cele două sexe mențin societatea, iar ideea de bază rămâne una simplă: nu separarea, ci conviețuirea în armonie este reţeta unei vieţi sociale împlinite.

Gabriela Pătrulescu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Veţi cumpăra mai puţin online din cauza taxelor suplimentare?
Observator » Ştiri sociale » Nou fenomen social: de ce femeile își creează comunități exclusiv feminine