Observator » Ştiri sociale » Val de indignare faţă de agresarea unei profesoare din Vaslui, lovită cu ţeava de calorifer de un elev de 12 ani

Val de indignare faţă de agresarea unei profesoare din Vaslui, lovită cu ţeava de calorifer de un elev de 12 ani

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.12.2016, 19:59 | Modificat la 15.12.2016, 20:31

O profesoară de română din judeţul Vaslui a fost lovită de un elev de clasa a 6-a! Acesta a lovit-o cu o ţeavă, supărat că îi dăduse nota mică la teză. Profesoara a fost atacată pe stradă, după ce ieşise de la ore.

O profesoară de română din judeţul Vaslui a fost lovită de un elev de clasa a 6-a! Acesta a lovit-o cu o ţeavă, supărat că îi dăduse nota mică la teză. Profesoara a fost atacată pe stradă, după ce ieşise de la ore.

Urmărită. Lovită. Umilită. Şocul trăit de profesoara de limba română are ecou în întreg sistemul de învăţământ românesc. Colegii tinerei au rămas înmărmuriţi. Un elev - un copil de clasa a VI-a, de doar 12 ani - a atacat mişeleşte, din spate.  

Şi-a vânat victima când a ieşit de la ore. Ascuns sub o glugă, a lovit-o cu ţeava de la calorifer, până a învineţit-o. 

Articolul continuă după reclamă

Doamna este şi dirigentele elevului. În atac l-a identificat pe băiatul căruia i-a dat 5 la teză. Un elev care, de obicei, obţine note bune, dar e şi foarte agresiv. 

Camerele de supraveghere au surprins momentele de după agresiune. 

Profesoara s-a refugiat în Primărie, după ce a încercat să-şi imobilizeze atacatorul. Însă, puştiul a dispărut. Acum, şcoala, inspectoratul şi cei de la poliţie fac anchetă. Pentru că are sub 14 ani el nu răspunde însă penal. 

Pe acelaşi subiect

În satul Todireşti, din Vaslui, doar despre asta se vorbeşte. Reporterii Observator au încercat să caute explicaţii la părinţii copilului, dar şi la dascăl. Sunt cu toţii în stare de şoc. Tânăra profesoară a avut nevoie şi de îngrijiri medicale. 

Violenţa în şcoli este un subiect sensibil în România. Anul trecut, în fiecare zi, au fost raportate în jur de 75 de agresiuni. Ceea ce înseamnă aproape 19.000 de scene brutale. Însă, atacurile asupra profesorilor nu intră în statistici. 

Profesoara din Vaslui are doar 29 de ani. S-a întors în Todireşti, după ce a terminat facultatea şi doctoratul. Deşi ar fi putut preda în oraşe mari, s-a întors acasă, pentru a duce misiunea părinţilor ei mai departe. Şi ei au fost tot dascăli în sat. Însă, acum, se gândeşte să predea la o altă şcoală.