Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Obiceiurile de Ignat, pas cu pas. În gospodării, pregătirile sunt în toi

Mai sunt doar două săptămâni până la Crăciun, dar în gospodăriie românilor e mare forfotă. Se pregătesc de zor de sărbători aşa că au început deja tradiţia.

de Redactia Observator

la 10.12.2017 , 10:11

Mai sunt doar două săptămâni până la Crăciun, dar în gospodăriie românilor e mare forfotă. Se pregătesc de zor de sărbători aşa că au început deja tradiţia de Ignat.

Tradiţia spune că porcul îşi visează cuţitul cu o noapte înainte de tăiere, tocmai de aceea, de cum răsare soarele, Ghiţă devine foarte agitat!

Pentru o familie din Prahova, tăiatul porcului reprezintă startul sărbătorilor de iarnă. Adunarea se dă la prima oră a dimineţii când toţi membrii familiei prims câte o sarcină. Bărbaţii sunt cei care se ocupă de godac, în timp ce femeile fierb ţuica şi pregătesc bucătăria.

Vezi și

Obiceiul spune că porcul după ce a fost pârlit se pune peste el un ţol sau un sac, iar membrii familiei se aşează pe el pentru a se veseli şi mai important pentru ca preparatele să fie gustoase.

Pe acelaşi subiect

Fiecare pas este respectat întru-totul. După ce porcul este frecat bine cu sare, iar şoriciul devine moale şi auriu, începe secţionarea.

Dan Cocîna, gazdă: "Asta este din moşi strămoşi, din părinţi în părinţi, aşa am învăţat. Este o bucurie de Crăciun, dacă nu ar fi un porc într-o curte, nu ar mai fi Crăciun."

Gospodarii nu mai prididesc cu treaba până după lăsarea întunericului. Se pregătesc bucatele tradiţionale - cârnaţi, caltaboşi sau carnea pentru sarmale. Apoi, cu toţii se aşează la masă la... pomana porcului.

Şi la Cristian, în Braşov, Ghiţă a fost sacrificat, tot de dimineaţă, în curtea unei familii. Prima regulă porcul trebuie să fie mare pentru o masă îmbelşugată de sărbători.

Nae, măcelar: "De la 150 până în 160, aşa trebuie să fie un porc, ca să aibă şi slănină şi să poţi face toate produsele tradiţionale. Îl udăm bine cu apă, ca să iasă părul din şoric, ca să fie şoricul bun, se pârleşte bine, se spală cu sare şi cu apă, saramură."

Aici mai e o tradiţie respectată cu sfinţenie. Femeile pregătesc pâinea care ajunge apoi în cuptorul de lut.

Rămânem tot în Ardeal, unde nu există tăiatul porcului fără saramură. Oamenii spun că secretul unei cărni gustoase este murătoarea. 

Tradiţia sacrificării porcului este nelipsită an de an în preajma Crăciunului, tocmai pentru că fiecare să pună pe masa de sărbători bucate delicioase şi 100% naturale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Obiceiurile de Ignat, pas cu pas. În gospodării, pregătirile sunt în toi