Organizatorii de evenimente se adaptează pandemiei
Un concert, o petrecere pentru ziua de naştere în club sau o nuntă, toate cu mulţi invitaţi. Sunt planuri pe care pandemia ni le-a anulat. Desigur nemulţumirea e mai mare în cazul în care aveaţi programat un asemenea eveniment.
- Organizatorii de evenimente vorbesc de pierderi de 100%.
- După 15 mai regulile s-ar putea schimba.
Dar să ştiţi că la fel de greu le este şi celor care urmau să se ocupe de toate astea pentru dvs. Oamenii care se află în spatele organizării unor astfel de evenimente au mult şi multe de pierdut în această perioadă. Drept care se adaptează.
Spre exemplu, oferă consultanta telefonică absolut gratuit ori lansează platforme prin care doritorii găsesc la un loc tot ce au nevoie ca să îşi organizeze singuri evenimentul perfect, chiar şi în format restrâns
Carmen Ioniţă, organizator evenimente: România se dă un dar, mulţi dintre oameni îşi fac evenimentele în funcţie de calulelele făcute la început, mulţi dintre oameni au un buget. Dacă ei nu sunt lăsaţi să îşi facă un eveniment conform informaţiilor pe care le au avut atunci când au contractat serviicille, pur şi simplu îi doboară pe oameni.
Mai ales că vorbim despre un buget gândit cu mult înainte ca evenimentul să aibă loc. Acum, cu salariile mai mici, dar şi cu incertitudini mari, pentru perioada următoare, cei care au în plan un eveniment, dar şi organizatorii lui se găsesc într-o situaţie fără precedent.
Carmen Ioniţă, organizator evenimente: Este o industrie distrusă în perioada următoare şi noi avem şase luni în care producem pe zona de evenimente private. Eu am norocul că am un busines care livrează flori la domiciliu şi am reuşit să îmi susţin echipa să nu ne ducem în faliment total.
Organizatorii de evenimente vorbesc de pierderi de sută la sută pentru următoarea perioadă. Drept care nu stau deloc cu mâinile în sân. Dimpotrivă, caută soluţii rapide.
Carmen Ioniţă, organizator evenimente: Lucrăm într-un format restrâns, dar eu pe toţi colegii i am chemat la muncă, pentru că ne vom duce în zona de online şi vom lansa două lucruri foarte importante pentru oamenii care au ev anul acesta: consultanţă gratuită pe un portal online, lansat chiar mâine. Două ore de consultanţă telefonică gratuită şi un portal cu foarte multe evenimente, furnziori gratuit pentru cei care doresc să îşi organizeze evenimente gratuite.
Practic, acolo se întâlnesc cei care au nevoie şi cei care pot oferi. Acolo se cer sfaturi şi apar răspunsuri. Toţi se ajută între ei şi speră că astfel se mai mişcă lucrurile. Momentan, toate evenimentele pe care le are în agendă depind de anunţurile autorităţilor.
Până pe 15 mai evenimentele importante, precum nunţile se pot organiza, însă cu un număr restrâns de invitaţi. 8 persoane. Autorităţile anunţă totuşi că în două săptămâni numărul participanţilor ar putea creşte, dacă vor decide relaxarea măsurilor de siguranţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰