Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pădurar din Motru, încătușat și plasat apoi sub control judiciar după ce a emis avize false ca să vândă lemnul

Un pădurar de la Ocolul Silvic Motru a fost reținut pentru 24 de ore, apoi pus sub control judiciar, după ce s-a aflat că ar fi întocmit 18 avize false de însoțire a materialului lemnos, multe dintre ele în scop personal.

de Ana Maria Ghiarasim

la 11.06.2020 , 13:51

Pădurar din Motru, încătușat după ce a emis avize false ca apoi să vândă lemnul Pădurar din Motru, încătușat după ce a emis avize false ca apoi să vândă lemnul - DPA Images / Bernd Settnik via Hepta
  • Pădurarul de 38 de ani este acuzat că a întocmit 18 avize false, în perioada octombrie – decembrie 2019, ianuarie – mai 2020
  • Pădurarul a fost plasat sub control judiciar pentru două luni.

Mai exact, pădurarul de 38 de ani este acuzat că, prin avizele false întocmite, a vândut în total cantitatea de 39,27 mc la diferite persoane și a facilitat și altor persoane să scoată din pădure alte 13,85 mc de material lemnos.

”La data de 10 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 38 de ani, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Motru, bănuit de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.

În dimineața zilei de ieri, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, în baza unui mandatul emis de Judecătoria Motru și au pus în aplicare un mandat de aducere față de cel în cauză.

Articolul continuă după reclamă
18 avize false de însoțire a materialului lemnos

”Din cercetări a reieșit faptul că în perioada octombrie – decembrie 2019, ianuarie – mai 2020 bărbatul ar fi întocmit în fals 18 avize primare de însoțire a materialului lemnos, fără acordul proprietarilor, din care 13 avize în interes personal, comercializând în total cantitatea de 39,27 mc la diferite persoane și un număr de 5 avize pe care le-a întocmit la solicitarea unor persoane, facilitându-le acestora transportul cantității de 13,85 mc de material lemnos, în condiții legale, pe drumurile publice”, se mai arată în comunicat.

Pădurarul a fost plasat sub control judiciar pentru două luni, timp în care nu are voie să intre în pădure.

”În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, împotriva sa fiind dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile şi obligaţia de a nu exercita profesia în cadrul căreia a săvârşit fapta”, se arată în comunicat.

Citește și:
Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri sociale » Pădurar din Motru, încătușat și plasat apoi sub control judiciar după ce a emis avize false ca să vândă lemnul