Antena Meniu Search
x

Video Parlamentul României, plin de aleşi cu CV-uri stufoase şi diplome multiple. Valoarea lor, analizată de specialişti

Parlamentul României e plin de oameni, posibil competenţi, dar cu siguranţă plini de competenţe. Cel puţin la nivel de CV-uri, mai toţi sunt academicieni. Mulţi au adunat diplome de tot felul la a doua tinereţe, la facultăţi "fantomă" sau la diverse cursuri online. Dar ceea ce pare impresionant pe hârtie, nu e la fel şi în teren. Specialiştii cred că doar zece la sută dintre parlamentari s-ar putea descurca în mediul privat. 

Francesca Simionescu
de Francesca Simionescu

la 28.11.2020, 19:10

Vezi și
  • Numeroşi politicieni au adunat diplome de la facultăţi "fantomă" sau de la diverse cursuri online
  • Specializările deputaţilor şi senatorilor sunt, de multe ori, destul de confuze

Pe cei pe care i-a prins febra cunoaşterii, nici că i-a mai lăsat. Iar unii nu s-au mulţumit cu puţin. De exemplu, Matei Călin Vasile Andrei, deputat PSD şi vicepreşedinte al formaţiunii din Maramureş, a făcut 4 facultăţi. N-a mai avut timp şi pentru master. La fel şi alţi colegi de-ai lui din PSD. Diplomele lui Nicolae Bădălău, spre exemplu, îi fac de ruşine pe alţii. 

George Butunoiu, specialist în recrutare: E cel mai învăţat parlamentar probabil din toată istoria parlamentarismului din România. Cu trei facultăţi, doctorat, două mastere şi mai ştiu eu ce are. Şi probabil din toată lumea. 

Şi PNL are parlamentari învăţaţi. Ovidiu Raeţchi este unul din cei 3 deputaţi care au nu unul, ci două doctorate. În total, 95 de legiuitori au titlul de doctor. Doar că multe dintre lucrări sunt pe la universităţi slab cotate sau cunoscute pentru diplome date pe bandă rulantă.

George Butunoiu, specialist în recrutare: Nu cred că mai există vreun parlament în lume care să aibă atâţia oameni cu doctorate. Deci, probabil că nici la NASA nu există aşa ceva. 

Radu Delicote, politolog: Sunt probleme cu foarte multe diplome luate pe fast-forward în România, în acest moment. Cred că discuţia trebuie mutată pe competenţă, mai degrabă, pe valori. Cum crează acei oameni plus valoare pentru comunităţile respective. 

Specializările deputaţilor şi senatorilor sunt, de multe ori, destul de confuze. Abia unul din cinci poate spune clar ce meserie are la bază. Actualul primar al Başovului, dat de USR-PLUS, a fost recent protagonistul unei capcane întinse chiar de el. În CV avea facultate, în realitate a fost exmatriculat. 

Allen Coliban, primarul Braşovului: În CV nu am scris că sunt absolvent, am scris că am urmat acele cursuri. Este rubrica ''Educaţie'' şi sunt cinci ani pe care i-am făcut la Automatică şi Calculatoare.

Radu Delicote, politolog: Sunt mulţi care doar vin acolo ca să bifeze o listă de vot, doar sunt acolo masă şi nu calitate. 

Din actuala legislatură fac parte şi 68 de parlamentari care au în CV licenţa la o facultate privată. 15 au primit diploma, după ce au împlinit 40 de ani. Specialiştii în recrutare pentru funcţii înalte au însă alte criterii. 

George Butunoiu, specialist în recrutare: Ideal ar fi să aibă două facultăţi. 

Numai că, din cei 465 de parlamentari, doar 10% corespund descrierii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Parlamentul României, plin de aleşi cu CV-uri stufoase şi diplome multiple. Valoarea lor, analizată de specialişti