Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pregătirile pentru Paşte au ajuns pe ultima sută de metri. Cozi infernale în magazine şi supermarketuri

Doar câteva zile ne mai despart de sărbătorile pascale, iar acest lucru se vede cel mai bine în pieţe. Sunt cozi peste tot, de la carne de toate tipurile şi până la verdeţuri. Şi, dacă tot vorbim despre pieţe, negocierile sunt la ordinea zilei.

de Redactia Observator

la 25.04.2019 , 17:31

Doar câteva zile ne mai despart de sărbătorile pascale, iar acest lucru se vede cel mai bine în pieţe. Sunt cozi peste tot, de la carne de toate tipurile şi până la verdeţuri. Şi, dacă tot vorbim despre pieţe, negocierile sunt la ordinea zilei. Anul acesta, însă, vine cu o noutate. Cam aceeaşi aglomeraţie a fost şi în magazinele bio. Doar că acolo preţurile sunt şi mai mari. 

Strategia de marketing aplicată de un vânzător a funcţionat. Coada a fost de două ori mai lungă la raionul cu marfă bio - ouă de raţă, de prepeliţă şi ficăţei de curcan.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

În măcelării, clienţii au fost mult mai tranşanţi. Orice miel trebuia să vină la pachet cu învelişul pentru drob. Comercianţii au cam strâmbat din nas, mai ales că au vrut să-i mulţumească mai întâi pe cei care cumpărau miei mai mari.

Indiferent de produsele din coş, oamenii s-au uitat la fiecare leu iar de câştigat au avut aceia care au mai lăsat puţin din preţ, cât să iasă şi în târg, socoteala de acasă.

Un fermier din Bihor a venit la Bucureşti cu o telemea veche de capră. O vinde cu doi lei mai puţin decât ciobanii de la Sibiu. De la tarabele cu legume, s-au golit mai întâi stocurile de ceapă, usturoi verde, pătrunjel şi alte mirodenii. Fără ele, drobul nu ar avea niciun gust.

Tot acolo s-au purtat şi cele mai intense negocieri. Oamenii acuză comercianţii că au umflat preţurile special pentru Joia Mare. Pentru că n-au lăsat din preţ, crescătorii de miei din Neamţ au cam rămas cu marfa pe tarabe. Acolo, oferta este cu mult peste cerere.

Timp pentru cumpărături mai este. Cele mai multe pieţe au program normal până în Sâmbăta Patimilor, când se vor închide la 16.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Pregătirile pentru Paşte au ajuns pe ultima sută de metri. Cozi infernale în magazine şi supermarketuri