Un preot din Iaşi ajută 3000 de copii să meargă în acest an la şcoală
Nu se poate opri din fapte bune! Vorbim despre părintele Damaschin din Iaşi care zilele acestea, pregăteşte nu mai puţin de ... 3.000 de copii pentru şcoală. Îi încalţă, îi îmbracă, le dă ghiozdane şi rechizite. Copiii provin din familii nevoiaşe şi fără ajutorul părintelor ar abandona cursurile.
Nu se poate opri din fapte bune! Vorbim despre preotul Damaschin din Iaşi care zilele acestea, pregăteşte nu mai puţin de ... 3.000 de copii pentru şcoală. Îi încalţă, îi îmbracă, le dă ghiozdane şi rechizite. Copiii provin din familii nevoiaşe şi fără ajutorul părintelor ar abandona cursurile.
Vasilică are 5 ani şi este la grădiniţă. Îi place foarte mult, dar nu are încălţări şi nici ghiozdan. Părinţii sunt prea săraci să i le cumpere. Iar în situaţia lui Vasilică sunt mii de copii în satele din Moldova. Pentru ei, Părintele Damaschin este singura salvare.
Părintele nu-i poate ajuta singur pe toţi. Aşa că a făcut o listă cu aceşti copii şi a publicat-o pe o reţea de socializare.
Maria l-a sunat pe părinte din Italia să îi spună că vrea să ajute două fetiţe. Iar doamna Elisabeta a venit special la Iaşi, din Bucureşti, ca să-i ajute pe copii.
Copiii care ajung pe lista părintelui trebuie să aibă note cât mai bune şi nicio absenţă. Astfel, ei sunt motivaţi să înveţe bine în continuare.
Până acum, doar jumătate din copiii de pe listă au rechizite şi haine. Părintele speră ca, până pe 10 septembrie, cu ajutorul oamenilor de bine, şi ceilalţi 1.500 să primească cele necesare pentru şcoală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰