Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prieteni din lumea celor care nu cuvântă

Unul dintre cele mai frumoase cadouri care pot fi făcute unui copil este un animal de companie. Bucuria va fi nespusă pentru ambii.

de Redactia Observator

la 15.09.2014 , 20:47

Unul dintre cele mai frumoase cadouri care pot fi făcute unui copil este un animal de companie. Bucuria va fi nespusă pentru ambii.

De altfel, este bine ştiut faptul că între cei mici şi amicii necuvântători se leagă relaţii de prietenie foarte strânse.

Nu degeaba s-au scris cărţi şi s-au regizat filme cu astfel de poveşti. Mai mult, specialiştii susţin că, pentru copii, prezenţa unui animal de companie poate aduce doar lucruri bune. Îl va face mai responsabil, îi va dezvolta aptitudinile sociale şi chiar îi va da mai multă încredere în sine şi în cei din jur.

Vezi și

Pentru cei mai mulţi copii, un animal de companie poate fi cel mai bun prieten. Aşa că uneori cei mici duc adevărate tratative cu părinţii în încercarea de a-i convinge să le cumpere fie o pisică, fie un căţel. Sau măcar un hamster. Cei care s-au lăsat înduplecaţi să aducă un nou membru în familie, susţin că au făcut o alegere bună, de care copiii beneficiază din plin.

Iar un copil vesel va fi şi un copil sociabil, echilibrat emoţional şi deschis căte orice fel de interacţiune cu ceilalţi, spun specialiştii. În plus, prezenţa unui animal de companie nu ajută doar la dezvoltarea abilităţilor sociale ale copiilor, ci şi la responsabilizarea celor mici.

Important este şi ca părinţii să le explice celor mici de la început ce sarcini vor avea de îndeplinit odată cu apariția unui animal de companie în casă. Cei mai mulţi dintre copii vor fi chiar încântaţi să aibă grijă de noul prieten.

Totuşi, pentru ca relaţia dintre cei doi să fie lipsită de probleme, părinţii ar trebui să mai ia în considerare un lucru. În funcţie de vârsta celui mic, ar trebui ales şi tipul de animal de casă pe care îl fac cadou. Iar dacă în cazul unui acvariu cu peşti sau al unei pisici, lucrurile sunt destul de simple, atunci când opţiunea este un câine, este nevoie de mai multă atenţie.

Indiferent de alegerea făcută, investiţia într-un animal de companie este una pe termen lung, dat fiind că ajută la o dezvoltare armonioasă a copilului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Prieteni din lumea celor care nu cuvântă