Prima femeie paraşutist de după cel de-al Doilea Război Mondial din România a împlinit 90 de ani
O poveste frumoasă despre curaj, ambiție și perseverență. Și despre oamenii care își dedică viața ca să își îndeplinească visul. Florica Ioniță este personajul nostru.
- A absolvit Scoala de Pilotaj pentru Avioane cu Motor.
- A devenit cotrolor de trafic aerian, când nu avea nici 20 de ani.
Prima femeie paraşutist de după cel de-al Doilea Război Mondial din România. Doamna tocmai a sărbătorit 90 de ani de viață. 70 dintre ei i-a trăit în aviație.
Aţi spune că prima femeie parasutist de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial nu mai poate avea emoţii. Greşit.
Reporter: Am văzut că atunci când a trecut pe deasupra noastră un avion, ați avut o sclipire în ochi
Florica Ionita: Păi, dar cum? E ca și cum îmi bate inima. Face parte din activitatea ta, aviația e ca o inimă penru aviator, face parte din pregătirea pe care o ai, din ceea ce trăiești, e ca inimă aviația pentru aviator
O inimă care ei i-a bătut cu putere pentru prima oară, într-un autobuz, în drum spre şcoală. Atunci când a văzut... o aviatoare.
Florica Ionita: Eram eleva de liceu. Avea uniforma aceea, purta chipiu, cum am purtat si eu, uniforma era gri petrol, era in pardesiu am privit-o insetata.
Si de atunci a facut tot ce a putut ca sa ajungă sus. Sus pe cer. Un drum deloc uşor. Deşi a absolvit Scoala de Pilotaj pentru Avioane cu Motor, nu a primit acceptul pentru zbor, pe motiv ca avea tensiunea prea mica.
Dar cum visurile îi erau mari, nu a încetat să spere. A devenit cotrolor de trafic aerian, când nu avea nici 20 de ani.
Florica Ionita: Pentru mine toate momentele au fost frumose..și ca șef de trafic în aviația sportivă, în timpul ăsta am făcut școala de pilotaj cu motor, parașutismul, salturile. Sari așa în golul ăla, începe legănatul ăla, sunt curenții care te plimbă, nu vii așa, cum s-ar spune, în vid, pe verticală, ai probleme, te duce și prin copaci, cum s-a întâmplat.
Dumitru Prunariu: În primul rand, este un om care valorifica si feminitatea, dar si profesia, ii place foarte mult aerul, intotdeauna i-a placut sa fie in aer, de aceea a inceput cu parasutist, planorist, a lucrat in aviatie toata viata ei, pana cand s-a pensionat.
Alexandra Dobre, director general CSMB: Nu aveam cum sa nu o aniversam. Sunt membrii ai Asociatiei Nationale de Aviatie, sunt generali, sunt reprezentanţi ai instituţiei publice, Ministerul Apărării, oameni care o apreciaza, cu care dumneai a tinut legatura de-a lugul anilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰