10.000 de lei amendă pentru primarul din Târgu Mureș, după ce a propus ca statul să ia copiii "celor leneși și fără școală"
Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancționat cu o amendă de 10.000 de lei pe primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, după postarea controversată pe Facebook în care a propus ca statul să ia copiii celor nu au un loc de muncă sau un nivel minim de educaţie.
Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancționat cu o amendă de 10.000 de lei pe primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, după postarea controversată pe Facebook în care a propus ca statul să ia copiii celor nu au un loc de muncă sau un nivel minim de educaţie.
CNCD a constatat că mesajul primarului Dorin Florea încalcă dreptul la demnitate al cetățenilor care aparțin unei clase sociale, respectiv unei minorități etnice, constituind un discurs incitator la ură, depășind limitele libertății de exprimare și încalcă prevederile art. 26 (dreptul la viață intimă, familială și privată) din Constituția României.
Astfel, colegiul director a decis, în unanimitate de voturi, sancționearea lui Dan Florea cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 de lei.
Dorin Florea: "De multe ori, în România, a spune un adevăr constituie un delict"
Primarul a reacționat imediat pe Facebook, după aflarea veștii. "Referitor la sancțiunea care mi-a fost aplicată astăzi din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nu pot spune decât că m-am înșelat când mi-am imaginat că va exista un dram de corectitudine în analiza demersului pe care l-am făcut. Graba cu care am primit această amendă definește, încă o dată, că nu se dorește rezolvarea problemei, ci pur și simplu modalitatea de a ți se pune pumnul în gură în momentul în care spui un adevăr. De multe ori, în România, a spune un adevăr constituie un delict. Voi contesta această măsură, deoarece nu cred în justețea ei, la fel cum nu crede în ea nici numărul impresionant al cetățenilor care m-au susținut", a scris Dorin Florea pe Facebook.
Condițiile lui Dorin Florea pentru a face copii
Primarul a propus, într-o postare pe internet, introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru românii care vor să aibă un copil.
"Lipsa dezbaterilor publice și a discuțiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern și alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate.
"Așa se întâmplă și în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează.
Reiau acest subiect și propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:
- dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;
- situație financiară acceptabilă;
- un nivel de educație minim stabilit prin lege;
- vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.
În cazuri exceptionale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posobilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus.
Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc.
Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție.
Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureș pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reușit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus", a scris primarul Dorin Florea pe rețeaua de socializare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰